MENIU

Duvăz: PD-L a cheltuit până acum 175 de milioane de euro în campanie

Bogdan Niculescu Duvăz
Duvăz: Suma depăşeşte de 50 de ori suma legală

Acuzaţiile de campanie continuă! PSD lansează varianta unei note de plată exorbitante pentru campania electorale a lui Traian Băsescu. Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz a declarat, cu puţin timp în urmă, că PD-L a cheltuit până acum 175 de milioane de euro în campania lui Băsescu, sumă care ar fi cu mult peste limita legală.

Duvăz susţine că, astfel, şeful statului este, de fapt, \"mogulul şef\" pe axa Udrea-Cocoş şi pe axa constructorilor.

\"Această sumă depăşeşte de 50 de ori suma legală în ceea ce priveşte cheltuielile pentru campania prezidenţială. Aceşti bani nu cred că au fost obţinuţi prin donaţii. Traian Băsescu trebuie să îşi asume că dânsul este şeful echipei de interese economice, deci mogulul şef. Toate lamentările... Aş vrea să îi aduc aminte domnului Băsescu că aceşti 175 de milioane sunt mult mai mult decât economia cu reducerea parlamentarilor\", a spus Duvăz, purtătorul de cuvânt PSD.

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PD-L, Sever Voinescu, a declarat pentru NewsIn că acuzaţia înaintată de social-democraţi este o \"minciună ordinară\" şi o \"calomnie\".

\"Nici vorbă de sumele aruncate de PSD, este o calomnie şi o minciună ordinară. Poate această sumă se pretează mai degrabă unei şpăgi a pesediştilor\", a declarat Voinescu.

Democrat-liberalul nu a avansat o sumă pe care PD-L ar fi cheltuit-o până acum în campanie, însă a precizat că la finalul alegerilor partidul său va înainta, conform prevederilor legale, un raport privind cheltuielile de campanie către Curtea de Conturi, care se va putea pronunţa dacă a fost ceva în neregulă.