MENIU

Doi indivizi înarmaţi au jefuit o bancă la Reşiţa

<descriere>

Doi indivizi au jefuit o bancă din Reşiţa, judeţul Caraş Severin, de unde au furat 5.000 de euro, bărbaţii fiind înarmaţi.

Indivizii, îmbrăcaţi în costume de motociclişti, au intrat în bancă şi au ameninţat cu un pistol cele 5 persoane aflate în interiorul acesteia, obligându-le să se culce pe podea cu mâinile pe cap.

Banca nu avea pază, ci doar sistem de supraveghere, niciunul dintre martori neputând preciza cu ce au fugit indivizii după jaf.

Este vorba despre o sucursală Raiffeisen, aflată în cartierul Lunca Bârzavei, au declarat autorităţile pentru NewsIn, precizând că apelul la 112 a fost făcut de către o angajată a băncii, la ora 9.41.

Poliţia a demarat o anchetă pentru a-i prinde pe făptaşi.