MENIU

DINASTIILE: La ei, ca la noi! Promovarea fiului lui Sarkozy provoacă scandal în Franţa

Foto: www.oe24.at
Foto: plurielles.fr

Posibila ascensiune a lui Jean Sarkozy, fiul preşedintelui francez, la conducerea celui mai mare centru de afaceri din Franţa, La Defense, provoacă reacţii vehemente şi acuzaţii de nepotism în Franţa.

Nepotismul nu e o doar o meteahnă românească, ci, mai nou, face vâlvă şi în Franţa, chiar la cel mai înalt nivel. 

Opoziţia de stânga, dar şi reprezentanţii formaţiunilor centriste critică vehement promovarea fulgerătoare a fiului lui Nicolas Sarkozy şi îl acuză pe şeful statului că încalcă valorile republicane, potrivit cărora reuşita are la bază meritul şi nu legăturile de familie.

În fruntea criticilor se află doi dintre principalii contracandidaţi ai lui Sarkozy la alegerile prezidenţiale din 2007.

"Dacă Jean Sarkozy nu ar fi purtat numele pe care îl poartă, ar fi în locul în care se află acum?", s-a întrebat fosta candidată socialistă Ségolene Royal. "Trăim într-o republică? Ce înseamnă republica? Ar trebui ca ocuparea poziţiilor de conducere să se facă în funcţie de merite, nu în funcţie de numele pe care îl poartă o persoană", a mai afirmat ea.

La rândul său, liderul centrist François Bayrou, clasat pe locul trei la alegerile prezidenţiale din 2007, a afirmat că "toate principiile care au stat la bază în Franţa - decenţa, raţiunea - sunt date la o parte". "Acest lucru reaminteşte de Imperiul roman", a spus el.

Funcţia promisă lui Jean Sarkozy confirmă ascensiunea politică a tânărului în vârstă de 23 de ani, care seamănă cu preşedintele Sarkozy: limbaj direct, comunicarea uşoară şi o îndrăzneală ieşită din comun, care îl ajută să nu se teamă de "seniorii" aflaţi în funcţii.

Jean Sarkozy s-a căsătorit anul trecut cu moştenitoarea companiei de distribuţie Darty. El este deja liderul grupului majorităţii de dreapta în Consiliul General al Hauts de Seine, din vestul Parisului, departament unde este situat cartierul de afaceri La Defense, simbolizat printr-o mare arcadă în prelungirea Arcului de triumf de pe Champs Elysées.

În mod normal, preşedintele Hauts de Seine, în prezent Patrick Devedjian, conduce agenţia care gestionează centrul de afaceri (EPAD), care urmează să-i fie încredinţată lui Jean Sarkozy.  Devedjian este însă în pragul pensionării.

Nicolas Sarkozy, care a făcut din acest departament prosper fieful său politic, a condus şi el La Defense din aprilie 2005 până în decembrie 2006. "Nu are nicio legătură cu faptul că este fiul tatălui său", a apreciat deputatul Patrick Balkany, un apropiat al familiei Sarkozy, referendu-se la această numire. "Probabil are mai mult talent decât avea tatăl său la vârsta sa", a adăugat el.

Promovarea fiului lui Sarkozy a provocat comentarii aprinse şi pe internet, cele mai multe pline de ironii. Numeroşi comentatori au atras atenţia că tânărul, aflat în cel de-al doilea an de studii de drept la Sorbonna, nu are încă o diplomă şi nici experienţa necesară pentru a conduce cel mai mare cartier de afaceri din Europa.

La Defense numără 200.000 de angajaţi şi peste trei milioane de metri pătraţi de birouri, un număr dintre acestea aparţinând celor mai mari companii franceze, cum ar fi grupul petrolier Total sau Société Générale.

Unul dintre oponenţii promovării fiului lui Sarkozy, deputatul centrist Christophe Grébert, a lansat o petiţie pe Internet pentru a-i cere lui Jean Sarkozy să renunţe la acest post, îndemnându-l să-şi "încheie studiile de drept şi să urmeze câteva stagii de pregătire în companii".

Luni dimineaţă, petiţia strânsese deja peste 8.000 de semnături.

Nu e prima dată când fiul preşedintelui francez este în centrul unei controverse. Din contră, Jean Sarkozy şi-a căpătat imaginea unui "rebel" asociat cu scandalul în mai multe ocazii.

Citeşte şi

DINASTIILE: Finul e la putere în politica românească.

DINASTIILE: Fiii şi finii lui Geică, dar şi alte rubedenii, în aviaţia românească.

Dinastiile: Mai multe familii de profesori deţin catedrele din Facultatea de Chimie din Cluj-Napoca.

Dinastiile, familiile care conduc România.