MENIU

Descoperire șocantă în cazul dublei crime din stațiunea Băile Felix. Cine este principalul suspect?

Suspectul a acționat cu o brutalitate ieșită din comun

Cazul celor două persoane găsite moarte într-o clădire dezafectată din Băile Felix capătă o turnură șocantă. Bărbatul care, în prima zi a anului, a alertat Poliția anunțând „descoperirea” cadavrelor este, de fapt, chiar cel care le-ar fi ucis cu o brutalitate greu de imaginat. Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional, în special asupra minorilor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat marți că suspectul a fost reținut pentru omor calificat. Ancheta arată că faptele ar fi fost comise pe 19 decembrie, iar autorul a încercat să își creeze un alibi, prezentându-se drept un trecător care ar fi găsit trupurile întâmplător, scrie Bihoreanul.

Anchetatorii au stabilit că victimele – un bărbat de 47 de ani și o femeie de 46 de ani – care locuiau de mai mult timp în pavilioanele abandonate din stațiune și își câștigau traiul din colectarea materialelor reciclabile, au fost ucise chiar de cel care, pe 1 ianuarie, a anunțat la 112 că ar fi „descoperit” cadavrele.

Crimele s-ar fi produs pe 19 decembrie, iar suspectul și-ar fi lovit victimele în zona capului cu o bară metalică.

Bărbatul a fost reținut, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc dubla crimă.

Mai multe articole despre:
crima baile felix suspect arestat