MENIU

Deputatul PD-L Lucian Riviş Tipei a fost executat silit de bancă

Foto: cdep.ro

Deputat executat silit de bancă. Proprietatea din Arad a deputatului PD-L Lucian Riviş Tipei va fi vândută la licitaţie pentru acoperirea unui credit bancar.

Vânzarea este anunţată pentru 20 aprilie, cu un preţ de pornire de 945.000 de lei.

Pentru această sumă, cei interesaţi pot cumpăra un teren de 538 de metri pătraţi şi o casă cu parter şi mansardă, compusă din cinci camere, trei băi, terasă şi dependinţe.

Deputatul democrat-liberal spune că a ajuns în această situaţie din cauza unui credit de 930.000 de lei, luat în 2007 de una dintre societăţile sale. Nu a mai putut returna banii din cauza blocajului financiar generat de criza economică.

Lucian Riviş Tipei se află la primul mandat de parlamentar, ales într-un colegiu din municipiul Arad.

Mai multe articole despre:
bancă licitaţie deputat casă executare silită