MENIU

Deputaţii statului New York au aprobat căsătoriile între homosexuali

Foto: wordonthestreetsmag.ning.com

Deputaţii statului american New York au adoptat marţi seara un proiect de legalizare a căsătoriile dintre homosexuali, care ar putea întâmpina, însă, dificultăţi în Senat, transmite AFP.

Legea a fost adoptată cu 89 de voturi pentru şi 52 împotrivă, pe baza unui proiect prezentat la jumătatea lunii aprilie de către guvernatorul democrat David Paterson. În 2007, membrii camerei inferioare a legislativului local votaseră deja în favoarea legii (85 de voturi pentru) care prevede legalizarea căsătoriilor dintre două persoane de acelaşi sex.

În timpul dezbaterilor şi intervenţiilor, care au durat aproape cinci ore la Albany, reşedinţa statului New York, congresmenii au lansat în repetate rânduri apel către Senat. Membrii acestuia urmează să se pronunţe asupra textului în săptămânile următoare, însă data nu a fost fixată încă.

Adoptarea acestei legi de către cele două camere şi promulgarea sa de către guvernator ar face din New York al şaselea stat american care legalizează căsătoriile între homosexuali. Totuşi, procesul este departe de a fi încheiat încă: în 2007, Senatul, dominat de republicani, a respins un proiect de lege asemănător, şi chiar dacă democraţii dispun în prezent de o majoritate redusă, aceasta s-ar putea dovedi insuficientă pentru adoptarea legii.

Experţii subliniază că dintre cele 32 de voturi necesare în Senat, numai 20 sunt sigure, deoarece o parte dintre cei 32 de democraţi se opun proiectului şi alţii ezită, iar republicanii vor vota aproape sigur împotrivă.

Cinci state americane au legalizat până în prezent căsătoriile între persoane de acelaşi sex: Maine, la 6 mai, Connecticut, Massachusetts, Vermont şi Iowa.

New Hampshire a făcut recent primul pas spre recunoaşterea căsătoriilor între homosexuali, o lege în acest sens fiind votată deja în Senat. Aceasta mai trebuie aprobată de Camera Reprezentanţilor, iar apoi semnată de guvernatorul John Lynch. Statul recunoaşte însă deja uniunea civilă între persoane de acelaşi sex.

New York, cel mai mare oraş din Statele Unite, cu o populaţie de opt milioane de locuitori, are o importantă comunitate de homosexuali, iar adoptarea unei astfel de legi ar fi un exemplu important de urmat pentru alte state americane.

Numeroase organizaţii care apără drepturile homosexualilor din New York militează activ de mai multe săptămâni pentru a-i convinge pe democraţii nehotărâţi din Senat să voteze în favoarea proiectului.

Primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, a declarat recent că este clar că situaţia "este pe punctul de a se schimba".

Pe lângă statele care autorizează căsătoriile dintre homosexuali, altele le permit cuplurilor de acelaşi sex să beneficieze de unele drepturi de care dispun şi cele căsătorite, punând la dispoziţia lor alte tipuri de uniuni legale.

Un sondaj de opinie dat publicităţii recent de Universitatea Quinnipiac arată că 41% dintre alegătorii statului New York sunt în favoarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, iar 19% sunt împotriva lor, în timp ce 33% s-au pronunţat în favoarea unui alt tip de uniune civilă.

Între timp, statul California este în continuare prins în lupta dintre susţinătorii şi opozanţii căsătoriilor dintre homosexuali.
Mai multe articole despre:
SUA lege New York homosexuali căsătorie