MENIU

Deputaţii au respins luni moţiunea PNL pe Educaţie

FOTO: transilvaniaexpres.ro

Moţiunea simplă depusă de liberali pe Educaţie a întrunit 137 voturi "împotrivă" şi doar 52 voturi pentru, fiind respinsă de plenul Camerei Deputaţilor, reprezentanţii PSD şi PDL au criticat demersul PNL, susţinând că moţiunea este lipsită de substanţă.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei, social-democratul Cristian Dumitrescu, a caracterizat moţiunea simplă a PNL drept "lipsită de substanţă şi desuetă" şi a declarat că semnatarii documentului nu au dreptul moral să vorbească de reforma în învăţământ, din cauza prestaţiei lor cât timp au fost la guvernare.

Dumitrescu a susţinut că deputatul PNL Alina Gorghiu, care a citit  documentul în plenul Camerei, a prezentat de fapt "o moţiune sintetizată", faţă de prima încercare de dezbatere a textului, moment la care Gorghiu a citit "o moţiune extinsă". "Nu există nici moţiune extinsă, nici sintetizată, ci un text al moţiunii. Aceste inovaţii duc în derizoriu unul din instrumentele de forţă ale Parlamentului" a acuzat pesedistul.

Potrivit deputatului PSD, moţiunea liberalilor reprezintă "o mostră de diletantism atât de lipsită de substanţă, cu o tratare atât de desuetă, inoportună şi îngustă a un domeniu atât de vast, cum e educaţia şi reforma în educaţie". El a apreciat că semnatarii textului, printre care şi fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, nu au dreptul moral să vorbească despre reformă, "după patru ani în care au avut la dispoziţie resurse pentru a le folosi în domeniul educaţiei".

Potrivit moţiunii, intitulată "Educaţia sub cenzura Ecaterinei Andronescu- istoria se repetă", ministrul Educaţiei şi-a lansat activitatea printr-un set de măsuri drastice legate de reducerea orelor din aria curiculară, prin diminuarea orelor de sport, istorie şi limbă modernă.  "Încă de la începutul mandatului său, acţiunile ministrlui Andronescu au dovedit incoerenţa şi incompetenţa Guvernului Boc în a gestiona procesul de reformă al educaţiei", se mai arată în textul moţiunii.   

Mai multe articole despre:
UDMR PNL liberali moţiune Ecaterina Andronescu