MENIU

Dan Nica: Am stabilit măsuri pentru prevenirea apariţiei gripei porcine

Foto: NewsIn
Nica: Există un afiş pe care îl vom pune în toate locurile publice

Ministrul de Interne Dan Nica a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost luate decizii pentru ca o eventuală pandemie de gripă porcină să nu constituie o problemă pentru România.

Autorităţile statului vor pune accentul pe partea de prevenire. Fiecare cetăţean trebuie să ştie care sunt măsurile pe care trebuie să le ia în caz de îmbolnăvire.

"Am adoptat şi câteva decizii. Există un afiş pe care îl vom pune în toate locurile publice pentru ca fiecare să poată să aibă cunoştinţă de măsurile pe care trebuie să le ia şi simptomele caracteristice. Ministerul Sănătăţii a redactat o scrisoare care va fi trimisă şi distribuită de Poşta Română în regim de urgenţă fiecărei familii din România", a declarat Nica.

Tot marţi, s-a discutat despre asigurarea funcţionării instituţiilor statului în caz de pandemie.

"Am dispus măsurile necesare pentru ca instituţiile esenţiale ale statului să funcţioneze în această situaţie, pe care nu ne-o dorim dar trebuie să o avem în vedere", a spus Nica.

Este vorba despre pompieri, poliţie, hidrocentrale, uzine, termocentrale.

Mai multe articole despre:
Dan Nica pandemie prevenire gripă porcină