MENIU

Curtea Supremă a amânat pentru 4 iunie pronunţarea sentinţei în dosarul FNI

Foto: RTV

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi, pentru ziua de 4 iunie, pronunţarea sentinţei în cazul FNI. Până acum, Curtea Supremă a mai amânat de trei ori pronunţarea în acest dosar, în care Ioana Maria Vlas a fost condamnată, anul trecut, la 10 ani de închisoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca pe 9 martie 2009 să înceapă judecarea recursului în dosarul FNI, în care Ioana Maria Vlas este acuzată de înşelăciune şi a fost condamnată, în iunie 2008, la 10 ani de închisoare. Dosarul a fost adus la instanţa supremă abia în octombrie anul trecut.

Avocatul Ioanei Maria Vlas a cerut, pe 13 aprilie, instanţei, în pledoaria finală din procesul FNI, să i se micşoreze clientei sale pedeapsa primită de la instanţa inferioară, spunând că Vlas nu mai doreşte să fie achitată.

În timpul şedinţei de judecată, avocata a precizat că Vlas recunoaşte că este vinovată de abuz în serviciu şi că regretă această faptă. Avocata le-a spus magistraţilor că Vlas a fost constrânsă moral să rămână în FNI, ea "neavând culoar de ieşire din această afacere".

De asemenea, avocata a susţinut că Vlas a fost preşedintele SOV Invest doar pentru un an şi trei luni, restul perioadei fiind plecată în Israel. În perioada în care Vlas a fost plecată, valoarea unităţilor de fond ale FNI ar fi fost dictată de Nicolae Popa, a precizat avocata.

Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o, pe 18 iunie 2008, pe Ioana Maria Vlas, la 10 ani de închisoare, decizie care o înlocuieşte pe cea dată de Tribunal în 2007, prin care fostul administrator al SOV Invest a primit 13 ani de detenţie în cazul FNI, însă nici această decizie nu este definituvă.

Prin sentinţa din iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a graţiat pe Gavril Bătrân şi a luat act de prescripţia faptelor de fals ale unor acuzaţi.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de Ioana Maria Vlas şi alţi acuzaţi.

Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul FNI pe 20 martie 2007, condamnându-i la închisoare pe cei 12 inculpaţi puşi sub acuzare în cauză.

Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsă de 13 ani închisoare, Nicolae Popa - 15 ani înschisoare, Marian Petrescu, fost preşedinte al SOV Invest, a primit trei ani cu suspendare, Mihaela Sima, fost director economic al SOV Invest - trei ani cu executare, Marius Andrei, fost cenzor extern independent al SOV Invest - patru ani, Gavril Bătrân, fost membru al Consiliului de Administraţie al societăţii - cinci ani, Ştefan Boboc, fost preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) - trei ani, Cecilia Cezara Bebis, comisar coordonator al Departamentului de reglementare a pieţie şi intermediere financiară din cadrul CNVM - trei ani cu suspendare condiţionată, Gheorghe Negură - trei ani, Mircea Ianculescu Muscel Ionescu - trei ani, Mircea Costescu - trei ani. Ultimii trei au fost membri ai Consiliului de încredere al FNI.