MENIU

Cursele companiei MyAir, care operează zboruri de pe Băneasa spre Italia, au fost anulate

Foto: Cotidianul

Şase curse ale companiei italiene low-cost MyAir spre Veneţia, Rimini, Milano, Catania, Bari şi Napoli au fost anulate pe 22 iulie, au declarat reprezentanţii MyAir din România.

"În acest moment nu ştim câţi pasageri sunt afectaţi. Nu se ştie ce se va întâmpla, aşteptăm informaţii din Italia. Este posibil ca toate cursele anulate miercuri (22 iulie -n.r) să plece joi (23 iulie -n.r.)", au spus reprezentanţii MyAir.

Reprezentanţii MyAir au declarat că decizia anulării curselor a fost luată de către compania italiană din motive operaţionale, însă nu se ştie pe ce perioadă. 

"În niciun caz nu este din cauza noastră, a aeroportului Băneasa", a spus şi directorul general al aeroportului Băneasa, George Mihalcea, precizând că nu cunoaşte cauzele.

MyAir a recunoscut, printr-un comunicat dat publicităţii pe 20 iulie, că are probleme de natură economică şi a explicat că membrii Consiliului de Administraţie evaluează propunerile înaintate de anumiţi investitori.

Reprezentanţii MyAir au mai explicat că problemele legate de decolarea zborurilor companiei se datorează neajunsurilor financiare cu care se confruntă compania, dar că acestea vor fi depăşite.

Pe aeroportul din Bergamo, pasagerii care trebuiau să se îmbarce luni pentru cursele italiene interne au rămas la sol, din cauza interdicţiei date de compania care gestionează activitatea pe aeroport. Autoritatea Naţională pentru Aviaţie Civilă a dat dispoziţii în acest sens, explicând că această măsură a fost luată pentru că MyAir nu a plătit taxele şi tarifele către administraţia aeroportului.

În ultimele zile, aproximativ 2.000 de pasageri au avut de suferit din cauza problemelor companiei MyAir.

Mai multe articole despre:
Aeroport Băneasa companie aeriană pasager MyAir