MENIU

Crin Antonescu: Nu renunţ la preşedinţia PNL, dacă nu intru în turul al doilea

foto: NewsIN

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat duminică seară că nu va demisiona din fruntea PNL în situaţia în care nu va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, subliniind că ar pleca de la şefia partidului "doar pentru a îndeplini misiuni mai înalte".

"Eu nu-mi dau demisia în general din misiunile pe care mi le asum, sau pe care mi le încredinţează alţii. Am dus mandate în Parlament, într-un minister în care sunt foarte bucuros şi azi, peste 10 ani, de bilanţul de atunci.Vă asigur că din fruntea PNL plec numai pentru a îndeplini misiuni mai înalte", a declarat Antonescu la Realitatea TV, întrebat dacă va renunţa la funcţia de lider al partidului în cazul în care nu va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Pe de altă parte, Crin Antonescu a recunoscut, la întrebarea unui telespectator care a semnalat prezenţa în cutiile poştale, cu o lună înainte de campania oficială, a unor scrisori semnate de liderul PNL, că a trimis electoratului scrisori "de prezentare a intenţiale sale de candidatură" şi a principalelor sale obiective. "Dacă e vorba de o scrisoare de prezentare a intenţiei mele de candidatură, eu cred că asta nu deranjează pe nimeni, este un efort pe care îl fac pentru ca oamenii să cunoască despre candidatura mea şi să cunoască, atât cât pot s-o comunic eu pe o foaie de hârtie, principalele mele obiective", a spus liberalul. 

"Uneori împărtăşesc din iritarea preşedintelui Băsescu  faţă de anumite atacuri din presă fără să fiu preşedinte. Numai că dacă un preşedinte nu înţelege că oricât ar fi de atacat nu e în poziţia de a se răfui cu presa şi atunci chiar cred că ar trebui să facă altceva". Aceasta este poziţia preşedintelui PNL faţă de presa din România. 

În cazul în care moţiunea de cenzură  depusă de partidul său ar trece şi ar cădea guvernul, Antonescu a spus că liberalii ar participa la căutarea unei persoane pentru funcţia de premier care ar trebui să fie "un tehnocrat, un om cu suficientă credibilitate în ochii opiniei publice" vehiculând numele lui Mugur Isărescu cu care a precizat că nu a vorbit pe acest subiect. Antonescu a reafirmat că nu va susţine un guvern monocolor.