MENIU

Craiova riscă retrogradarea! Comisia de licenţiere a FRF nu le-a acordat oltenilor licenţa pentru sezonul viitor

Foto: NewsIn

Finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a tras un semnal de alarmă, anunţând că se încearcă din vară retrogradarea Craiovei în Liga a II-a, pentru că nu va primi licenţa, din cauza unor datorii pe care Universitatea le-ar avea la stat.

Craiova riscă să ajungă în B! Comisia de licenţiere a FRF nu le-a acordat oltenilor licenţa pentru sezonul viitor al Ligii I, din cauza unor nereguli la dosar.

Preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a declarat  că nu are voie să dea prea multe detalii. „Este un proces aflat în desfăşurare şi pe 15 mai se vor da licenţele. Decizia poate fi atacată până pe 25 mai, iar pe 31 mai va fi făcută public lista cu echipele care au primit licenţe. Craiova poate juca şi pe Extensiv şi la Caracal, dar nu am voie să spun motivele, pentru că am un contract de confidenţialitate”, a explicat Viorel Duru.

Ştiinţa va trebui să aducă la FRF documentele necesare până pe 15 mai, zi în care se va lua decizia finală.

Universitatea Craiova a mai evoluat în Liga a 2-a în sezonul 2006-2007, când a fost preluată de actualul finanţator, Adrian Mititelu.

  Mititelu: În opinia celor de la Comisia de Licenţiere, Universitatea Craiova e ca şi retrogradată 

Mai multe articole despre:
Liga I Universitatea Craiova licenţă