MENIU

COVID-19. A apărut primul caz cu transmitere COMUNITARĂ, la Constanța

COVID-19. A apărut primul caz cu transmitere COMUNITARĂ, la Constanța

Una dintre cele mai grave situații este la Constanța, acolo unde, aseară, a fost diagnosticat pacientul 39, un asistent medical. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani care spune că nu a luat contact cu nicio persoană bolnavă, ceea ce îl face să fie primul pacient infectat prin transmitere comunitară.

Aseară, a avut loc și o ședință de urgență la nivelul județului. A fost discutată situaţia asistentului medical infectat cu virusul COVID-19, precum şi măsurile care se impun în contextul dat. Bărbatul infectat are 52 de ani şi susţine că nu a fost plecat în afara ţării şi nici nu a intrat în contact cu vreo persoană sosită din zonele de focar. Pe lângă acest mister, situaţia este cu atât mai delicată cu cât el este cadru medical, iar acum se întocmesc liste cu persoanele cu care el a intrat în contact în ultimele zile şi pe care le-ar fi putut infecta. 

Prefectul George Niculescu a oferit presei şi câteva clarificări privind traseul persoanei infectate. "În perioada 29 februarie -1 martie a fost plecat la Piatra Neamţ, prin urmare am luat legătura şi am informat prefectul. A fost însoţit de fiica lui care locuieşte în Ilfov. Am luat legătura şi cu prefectul de Ilfov. Pe 2 martie, a fost în concediu, iar pe 3 şi 4 martie a fost la munca. Pe 5 a plecat acasă, iar pe 6,7 şi 8 martoe a stat acasă. Pe 9 martie s-a dus la Spitalul de Boli Infecţioase, pe 10 a mers la Urgenţă, iar pe 11 i s-a recomandat un computer tomograf şi i-au fost recoltate probe de sânge. Apoi a mers din nou la Urgenţă, pentru computer tomograf, după care a revenit la Spitalul de Boli Infecţioase şi a rămas acolo. Azi (miercuri, 11 martie –n.r.) a sosit rezultatul", a explicat prefectul. De precizat că bărbatul s-a simţit rău, acesta fiind şi motivul pentru care s-a prezentat la analize. 

"Din datele pe care le avem, pacientul nu are nici un fel de contact cu persoane care să vină din zonele carantinate din Italia (...) Am demarat ancheta. Încercăm să identificăm contacţii. A fost doar două zile la serviciu. Singura colectivitate în care a fost – a fost în Piatra Neamţ. Am identificat locaţia, am transmis colegilor de la Direcţia de Sănătate Piatra Neamţ să demareze şi ei ancheta. Şi am anunţat şi la Ilfov datele pentru fiica dânsului", a precizat Cristina Schipor, directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică din Constanţa.