MENIU

Claudia Cardinale susţine că a auzit de noul val de regizori români, dar nu le-a văzut filmele

Foto: www.daylife.com

Actriţa Claudia Cardinale a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Cluj, că a auzit de noul val de regizori români, dar nu le-a văzut filmele.

"Am auzit de ei, dar nu le-am văzut filmele, pentru că am călătorit foarte mult, am făcut un film în Tunisia, care va avea premiera în septembrie, aşa că nu am avut timp să mă duc la cinematograf. Când mă duc acasă, unde îmi trimit tot felul de filme, voi încerca să vizionez ceva”, a spus actriţa.

În ceea ce priveşte Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Cardinale nu a avut decât cuvinte de laudă. "Eu sunt la prima mea vizită aici, dar trebuie să spun că primirea a fost extraordinară şi e foarte important că vin persoane din toată lumea, dar nu am putut să văd filmele”, a precizat actriţa italiană.

Altfel, Claudia Cardinale e de părere că cinematograful s-a transformat într-o afacere, în timp ce la începutul carierei sale era un vis.

"Eu când am început, în 1958, cinematograful era cu adevărat un vis, acum e mai mult business, apoi e şi problema banilor. Pe atunci, dacă se începea un film nu se ştia niciodată dacă se finaliza, era întra-adevăr o aventură de fiecare dată, acum totul este mult mai calculat”, a spus actriţa.

Întrebată de ce crede că s-a schimbat cinematograful, Claudia Cardinale a spus că e vina televiziunilor. „În anii ’60 era într-adevăr un lucru minunat cinematograful, erau marii regizori. Îmi pare rău, dar cu venirea televiziunilor totul s-a schimbat, a început concurenţa dintre televiziune şi cinematograf, dar cinematograful nu poate muri”, a afirmat actriţa.

Actriţa Claudia Cardinale a fost prezentă sâmbătă şi duminică la cea de a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Sâmbătă seara, în cadrul galei de închidere, ea a primit premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană.
Mai multe articole despre:
regizori filme Claudia Cardinale