MENIU

Chekhovskie Medvedi-HCM Constanţa 37-32, în Grupa A a Ligii Campionilor

<descriere>

Campioana României, HCM Constanţa, a fost învinsă, joi, în deplasare, scor 37-32, de gruparea rusă Chekhovskie Medvedi, într-un meci din etapa a 6-a a Grupei A din Liga Campionilor, şi rămâne pe locul 4 în clasament, dar cu şanse de calificare în faza următoare.

Ruşii au început mult mai bine partida, au condus ostilităţile încă din primul minut şi au ajuns la un avantaj de patru goluri în minutul 10, când conduceau cu 9-5. Constănţenii au revenit însă uimitor şi au reuşit să egaleze, după ce au marcat de patru ori consecutiv, iar în minutul 17 au şi preluat pentru prima oară conducerea, scor 13-12.
În minutul 27, HCM se afla în inferioritate numerică, după eliminările lui Dimache şi Buricea, însă a reuşit să înscrie chiar prin portarul Popescu, graţie unei aruncări incredibile, şi a majorat diferenţa la 18-15, iar până la pauză şi-a menţinut avantajul, când a intrat la cabine cu 19-17.

În partea a doua, gazdele au revenit rapid şi peste numai câteva minute de la reluare a revenit în avantaj, pe care şi l-a păstrat până la final, constănţenii reuşind să se mai apropie la un singur gol până în minutul 43. Apoi, Chekhovskie Medvedi a înscris gol după gol şi, cu 10 minute înaintea ultimului fluier, conducea cu 37-30, astfel că nu a mai putut pierde jocul, Constanţa recuperând doar două goluri.

Golgheterul HCM-ului în acest joc a fost Laurenţiu Toma, cu nouă reuşite, care ocupă în prezent primul loc şi în clasamentul golgheterilor din Liga Campionilor, cu un total de 41 de reuşite, cu una mai mult decât Kiril Lazarov de la HC Croaţia Osiguranje-Zagreb. Pentru echipa pregătită de Zoran Kurteş au mai înscris Buricea (5), Schuch (4), Sabou (4), Băiceanu (3), Mureşan (2), Florin Nicolae, Dimache, portarul Popescu, Sadoveac şi Pavlovic, toţi cu câte un gol.

În urma acestui rezultat, Medvedi a reuşit să egaleze liderul Montpellier, cu 8 puncte, dar care are un meci mai mult disputat, în timp ce Constanţa rămâne pe locul 4, cu 6 puncte. Celelalte două meciuri din etapa a 6-a, Valladollid-PAOK şi Pick Szeged-Montpellier, sunt programate sâmbătă, respectiv duminică.

Următorul joc al dobrogenilor va avea loc pe 14 februarie, în deplasare, în faţa formaţiei franceze BC Montpellier, pe care au reuşit să o învingă, scor 37-33, la Buzău.