MENIU

Cercetătorii acuză Ministerul Educaţiei de "deturnare de fonduri" şi ameninţă cu noi proteste

Foto: gandul.info

Angajaţii din institutele de cercetare susţin că vor beneficia în acest an de doar 500 milioane lei din banii alocaţi Cercetării şi acuză Ministerul Educaţiei de "deturnare de fonduri", în condiţiile în care bugetele alocate universităţilor pentru cercetare au crescut de cinci ori faţă de 2008.

"Ministerul Educaţiei ne minte şi îşi dirijează fondurile existente către satisfacerea anumitor grupuri de interese. Este inadmisibil ca Autoritatea Naţională de Cercetare-Dezvoltare să beneficieze în acest an de doar 40% din bugetul alocat pentru cercetare, iar restul de  bani să meargă pentru clientela universitară", a declarat preşedintele Federaţiei Lucrătorilor din Cercetare Proiectare, Radu Minea.

"Nouă ni se cere să avem rezultate în condiţiile în care fondurile de care vor beneficia bugetele universităţilor au crescut de cinci ori în 2009 faţă de anul trecut", a adăugat el.

În plus, angajaţii din Cercetare susţin că şi fondurile alocate organizaţiilor neguvernamentale au crescut faţă de anul trecut de aproape două ori şi spun că în spatele acestor organizaţii non-profit se regăsesc tot profesorii universitari.

Sindicaliştii din cercetare îi acuză, totodată, pe parlamentari că au minţit atunci când au anunţat că a fost alocat în plus Cercetării aproape 300 milioane lei din bugetul Ministerului Dezvoltării şi a altor ministere, în condiţiile în care amendamentul votat sâmbătă de Comisiile de Buget ale Camerei şi Senatului "arată clar că Cercetarea va primi în plus în acest an 600 de milioane lei din credite angajate de stat".

"Din discuţiile pe care le-am avut cu secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a rezultat clar că nu am primit niciun ban în plus de la alte ministere şi că vom beneficia doar de credite angajate de stat. Păi cum putem noi activa în acest an dacă de aceşti bani vom beneficia abia în 2010? Îi rog pe domnii parlamentari să ne explice cum poate Cercetarea să angajeze împrumuturi în această perioadă de criză", a mai spus Minea.

Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, declara sâmbătă că bugetul Cercetării va fi în acest an de 1,776 miliarde lei, după ce la cei 1,136 miliarde lei primiţi iniţial în proiectul de buget s-au adăugat 20 milioane lei din bugetul Camerei şi al Senatului şi alţi 320 milioane lei din bugetul de stat, precum şi 300 milioane lei din credite ce urmează a fi angajate în acest an.

Aproape 30 de angajaţi din cercetare au protestat marţi în faţa Parlamentului, cerând majorarea bugetului alocat pentru acest an şi trecerea Autorităţii Naţionale de Cercetare-Dezvoltare de la Ministerul Educaţiei în subordinea primului ministru.

Sindicaliştii au anunţat că vor avea discuţii atât cu premierul Emil Boc, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu pentru a le înainta "cotorul alb al cercetării - o replică a ceea ce s-a dorit a fi cartea albă a cercetării româneşti". Cercetătorii se pregătesc de proteste în luna martie la Bruxelles, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei cu care se confruntă cercetarea din România.