MENIU

Captură spectaculoasă pe Aeroportul Otopeni: bijuterii, ceasuri de lux și milioane în valută, ascunse în bagajele unor români - GALERIE FOTO

O descoperire impresionantă a fost făcută pe Aeroportul Henri Coandă, unde polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au găsit, în bagajele a două femei venite din Dubai, o cantitate uriașă de bunuri nedeclarate.

În urma controlului, autoritățile au scos la iveală aproximativ 2 kilograme de bijuterii din metal galben, presupus a fi aur, cinci ceasuri de lux, precum și sume impresionante de bani: peste 73.000 de euro și 2,7 milioane AED (moneda Emiratelor Arabe Unite) Valoarea totală a capturii este estimată la aproximativ 3 milioane de euro.

Bunurile și banii au fost ridicate pentru expertizare, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de contrabandă, a transmis Poliția de Frontieră.

Ancheta continuă pentru a stabili proveniența obiectelor și intenția reală a persoanelor implicate.

Mai multe articole despre:
captura otopeni bani bijuteri