MENIU

Boc: Vom discuta cu FMI şi CE majorarea plafonului garanţiilor guvernamentale pentru economie

Foto: NewsIn

Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, că Executivul va discuta cu FMI şi Comisia Europeană, după 25 iulie, despre majorarea plafonului garanţiilor guvernamentale pentru economie şi acordarea de resurse suplimentare pentru infrastructură şi care să nu fie incluse în deficit.

"Pe proiectele majore pe care le-am discutat astăzi (sâmbătă, n.red.), v-aş putea spune următoarele: sunt cel puţin două teme majore care se regăsesc peste tot în ţară ca priorităţi. Este problema resurselor financiare pentru infrastructură, problema resurselor financiare pentru co-finanţarea proiectelor europene şi problema resurselor financiare pentru funcţionareas primăriilor. Toate practic au un numitor comun - banii. De aceea, la nivel guvernamental, vom întreprinde două demersuri în perioada următoare, în raport cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional", a declarat premierul.

"După 25 iulie vom avea discuţii cu reprezentanţii ambelor entităţi cu care Guvernul României a încheiat un acord - CE şi FMI. Suntem interesaţi în primul rând de cel puţin două componente - majorarea plafonului garanţiilor guvernamentale pentru economia românească şi acordarea de resurse suplimentare financiare pentru infrastructură şi care să nu fie incluse în deficit. Altfel spus, deficitul care se va materializa pentru susţinerea infrastructurii să nu fie catalogat ca o depăşire de deficit, având în vedere situaţia de criză şi necesitatea de modernizare a României. De ce sunt necesare aceste două priorităţi? Aşa cum am spus, mecanismul garanţiilor guvernamentale s-a demonstrat a fi unul eficient. Este programul "Prima Casă" în derulare, este programul "Primul Siloz" pentru agricultură în derulare şi iată două domenii importante - construcţiile şi agricultura sunt susţinute prin mecanismul garanţiilor guvernamentale, a continuat premierul.

Şeful Guvernului a mai spus că Oltchim, la fel Renault, la fel Ford, sunt entităţi importante ale economiei româneşti care au beneficiat de sprijinul Guvernului prin mecanismul garanţiilor guvernamentale.

"Avem aprobate 1.450 miliarde de euro pentru garanţii guvernamentale. Aceste resurse trebuie dublate pentru a putea extinde mecanismul de garanţii şi pentru alte domenii strategice ale economiei naţionale.De asemenea, aici vine a doua componentă - cofinanţarea proiectelor europene. Am majorat cota de prefinanţare la un proiect european de la 15 la 30%. Asta înseamnă că oricine câştigă un proiect european primeşte a doua zi 30% din banii proiectului în cont. Sunt probleme legate de administraţiile locale, pentru că multe dintre ele nu au posibilitatea să cofinanţeze, deşi acele proiecte le sunt necesare. Aici vom utiliza mecanismul garanţiilor guvernamentale, pentru a sprijini administraţiile locale în mecanismul de cofinanţare, pentru a putea să îi ajutăm să vină cu aceşti bani, să primească fondurile europene, iar toate părţile câştigă", a spus premierul.

Premierul Emil Boc a efectuat sâmbătă o vizită în judeţul Vâlcea, unde s-a întâlnit cu autorităţile locale.

Mai multe articole despre:
vizită Emil Boc FMI Râmnicu Vâlcea CE