MENIU

Biserica ortodoxă din Grecia condamnă filmul lui Cameron despre mormântul lui Iisus

Biserica Ortodoxă din Grecia îl acuză pe regizorul filmului Titanic, James Cameron, de ignoranţă istorică şi de încercarea de a prejudicia credinţa creştină, deoarece susţine că a descoperit mărmântul lui Isus Cristos.

Luna trecută, realizatorul James Cameron şi o echipă de cercetători au prezentat două osuare de piatră care ar fi conţinut în trecut oasele lui Isus şi ale Mariei Magdalena. Descoperirile constituie tema unui documentar produs de Cameron, Mormântul pierdut al lui Isus şi a cărţii Mormântul familiei lui Isus.

"Ne exprimăm tristeţea în legătură cu ignoranţa istorică şi lipsa de bază ştiinţifică şi de dovezi din acest caz, al cărui scop este să lovească în fundamentele credinţei noastre", a spus Sfântul Sinod al Bisericii Greceşti, într-un comunicat de presă. Sfântul Sinod din Grecia a spus că ipoteza nu a fost lansată din întâmplare înainte de Paşte, sărbătorit anul acesta pe 8 aprilie.

Oamenii de ştiinţă au primit ipoteza despoperirii mormântului lui Isus cu scepticism, iar unii au respins-o ca fiind un artificiu de publicitate. Sicriele găsite în 1980 într-o peşteră veche de 2.000 de ani ar putea aparţine unei familii ai cărei membrii au nume asemănătoare cu Isus şi rudele sale, au spus experţii.
Mai multe articole despre:
Grecia Iisus Cameron