MENIU

Bilanţul incendiilor din Australia a ajuns la 130 de morţi, cel mai mare din istoria ţării

Foto: AAP

Asistăm la cea mai mare catastrofă naturală din istoria Australiei. Incendiile din statul Victoria au ucis cel puţin 130 de oameni, iar bilanţul este, încă, unul provizoriu. Numeroase orăşele şi ferme au fost rase de pe faţa pământului.

Incendiile de vegetaţie au făcut ravagii în sud-estul Australia începând de sâmbătă. Cel puţin 30 de incendii izbucnite în statul Victoria nu sunt controlate de pompieri. Peste 700 de locuinţe au fost distruse şi mai bine de 3.000 de kilometri pătraţi au fost afectaţi de flăcări. Supravieţuitorilor încă nu le vine să creadă cât de rapid şi devastator poate fi focul.

Parte din incendiile devastatoare sunt puse pe seama piromanilor. Premierul australian Kevin Rudd a folosit cuvinte dure pentru eventualii vinovaţi: "Ce poţi să spui? Ce poţi să spui despre aşa ceva ? Pur şi simplu nu ştiu. Nu am cuvinte să descriu ce s-a întâmplat, altfel decât crime în masă".

Doi suspecţi, de 15 şi 31 de ani au fost deja reţinuţi de poliţie. Guvernul a promis pedepse drastice pentru cei găsiţi vinovaţi. Consolarea premierului nu poate lua însă durerea pierderii celor dragi. 

Incendiile intervin pe fondul unui val de căldură fără precedent ce afectează de 15 zile Australia. Melbourne (sud-est) a înregistrat sâmbătă un nou record de căldură pentru luna februarie, cu 46,4 grade la prânz.

Şi, cu toate că în unele locuri pompierii reuşesc să învingă flăcările, coşmarul de foc încă nu s-a încheiat. Aproape 90 de localităţi rămân în stare de alertă maximă. Premierul statului Victoria vorbeşte despre cele mai devastatoare incendii din istoria Australiei.

Cele mai mari două oraşe ale Australiei, Sydney şi Melbourne sunt ameninţate de uriaşe incendii intreţinute de caniculă

Autorităţile au mobilizat aproape 200 de pompieri, precum şi elicoptere şi avioane cisternă.

Meteorologii vin cu veşti proaste - temperaturile vor trece de 40 de grade şi în zilele următoare.

Cele mai grele lupte cu focul se dau lângă Sydney, unde un cartier întreg ar putea fi evacuat. În trei state australiene a fost interzis orice fel de foc în spaţiu deschis.

Pe fondul încălzirii globale, Australia a devenit tot mai des, în ultimii ani, scena unor fenomene climaterice extreme. Acum o săptămână, statul Queensland din nordul teritoriului a fost lovit de puternice inundaţii.