MENIU

Bergodi, la prima înfrângere cu Steaua

Foto: NewsIn

Premiere în Ghencea, după disputa Steaua-Urziceni 0-1. Primul gol al Unirii împotriva Stelei, primul gol marcat "roş-albaştrilor", prima înfrângere a lui Bergodi, după şase jocuri fără înfrângere, ca antrenor al Stelei.

Unirea Urziceni a testat într-un derby stadionul care-i va fi casă în Champions League.

Amintirile din Ghencea nu-i erau prea prietenoase, pe acest teren nereuşind să înscrie în deplasările de până acum, iar antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, era neînvins în partidele oficiale disputate ca antrenor al "roş-albaştrilor". În etapa a treia a Ligii I, Dan Petrescu a rupt orice legătură cu statistica şi a reaşezat relaţia Urziceniului cu Steaua pe noi poziţii.

Unirea a câştigat în premieră un meci cu formaţia patronată de Gigi Becali, 1-0, la capătul unui meci echilibrat, în care gazdele şi-au creat cea mai mare ocazie de a înscrie abia după ce s-au văzut conduse. Ochiroşii a trimis atunci, în minutul 76, în bară, din lovitură liberă. Când era mai multă nevoie de Kapetanos, în finalul partidei, grecul a fost eliminat, pentru a doua oară ân acest sezon, după întâlnirea cu Ujpest. dacă atunci el a ratat disputa cu Motherwell, acum riscă să nu joace în meciul cu Dinamo, de peste două etape.

După dispute cu CFR Cluj, Rapid şi Steaua, seria derby-urilor nu s-a încheiat încă pentru Unirea, sâmbăta viitoare urmând să primească pe teren propriu vicecampioana, pe FC Timişoara.

CASETA TEHNICĂ:
STEAUA - UNIREA URZICENI 0-1 (I. Apostol 73)

Steaua: Tătăruşanu - Golanski, E. Baciu, Tudose, P. Marin - Szekely (Ochiroşii 66), Onicaş (Grzelak 80), A. Ionescu, Nicoliţă - B. Stancu (Surdu 59), Kapetanos. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Unirea: Arlauskis - Maftei, Galamaz (E. Nicu 27), Bruno Fernandes, Bordeanu - S. Frunză, Paraschiv (Ricardo Gomez 77), Apostol (Brandan 85), Pădureţu - Bilaşco, Rusescu. Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonaşe galbene: P. Marin 21, Onicaş 22, B. Stancu 36, Kapetanos 67, 81 / I. Apostol 48

Cartonaş roşu: Kapetanos 81

Arbitri: Sebastian Colţescu - Sebastian Stoianof, Vasile Marinescu

Stadion: Steaua; Spectatori: meciul s-a jucat cu porţile închise

Vezi aici cum s-a desfăşurat meciul Steaua - Unirea Urziceni 0-1