MENIU

Becali spune că a avut emoţii pentru victoria Stelei în faţa Iaşiului

Foto: www.newsin.ro

Gigi Becali a declarat, sâmbătă, după victoria Stelei cu Politehnica Iaşi, scor 1-0, că a trăit la maxim disputa din cauza ratărilor din prima repriză ale roş-albaştrilor, care ar fi putut pierde cele trei puncte pe final, atunci când oaspeţii au avut câteva şanse de a egala.

"Sunt mulţumit de rezultat, de joc, dar trebuia să avem un scor confortabil la pauză să nu mai avem emoţii pe final. Puteau să înscrie şi ei, şi uite cum pierdeam două puncte. Am avut emoţii, sunt tot transpirat, mă gândeam că nu vom câştiga numai din cauza ghinionului. E bine că am luat trei puncte, sunt descătuşat puţin", a spus Becali, care înainte de meci s-a întâlnit cu jucătorii cărora le-a promis că nu îi va mai critica în public.

Finanţatorul grupării din Ghencea nu şi-a pierdut încă speranţa şi susţine că obiectivul rămâne clasarea pe primele două poziţii la final chiar dacă în acest moment se află pe locul 6. "Suntem pe locul 6, dar ne-am apropiat de celelalte echipe. Suntem la 6 puncte de Dinamo, se poate întâmpla orice, e posibil să avem şanse la titlu. Mai sunt 14 meciuri. Echipa începe să joace, după această victorie s-a descătuşat. Până la Paşti trebuie neapărat să fim pe podium, nici nu mă gândesc la altceva", a mai declarat acesta.

Steaua a obţinut sâmbătă a doua victorie din ultimele şase luni în campionat după ce a dispus de Politehnica Iaşi, scor 1-0, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I, graţie reuşitei lui Bogdan Stancu din minutul 7.
Mai multe articole despre:
Steaua Poli Iaşi Dinamo Gigi Becali