MENIU

Băsescu: România este o pradă pentru “rechinii” Voiculescu, Vîntu şi Patriciu

Traian Basescu
Băsescu: Geoană şi Johannis sunt doar nişte perdele în spatele cărora mogulii să stabilească viitorul ţării

Prezidenţiabilul PD-L îşi reia atacul de miercuri la adresa “mogulilor” şi susţine că Mircea Geoană şi Klaus Johannis sunt instrumentele prin care cei trei oameni de afaceri vor să obţină controlul statului. Patriciu şi Vîntu au respins acuzaţiile lui Băsescu.

Traian Băsescu îşi continuă războiul cu mogulii de presă. Iar atacul său e pe zi mai virulent. Prezent joi la şedinţa Colegiului Director al PD-L,  Băsescu i-a acuzat pe contracandidatul său Mircea Geoană şi pe primarul Sibiului Klaus Johannis (premierul promovat de PSD-PNL-UDMR) că sunt instrumentele cu care oamenii de afaceri Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu vor să obţină controlul statului. \"Mircea Geoană şi Klaus Johannis sunt nişte perdele în spatele cărora mogulii stabilesc viitorul ţării\", a spus Băsescu.

“Ceea ce s-a întâmplat în spaţiul public în ultimele zile demonstrează că am avut dreptate atunci când am afirmat că sunt politicieni controlaţi de moguli, de grupuri de interese. Nu luptăm doar cu politicieni, ci şi cu forţa mediatică a acestora. Pe 13 octombrie, în ziua în care majoritatea a votat căderea guvernului, seara la sediul firmei Grivco s-au întâlnit cu Voiculescu în capul mesei, Ion Iliescu, Radu Stroe, Hrebenciuc, Crin Antonescu şi au stabilit strategia politică, structura guvernului Johannis. Luni 23 noiembrie la sediul fundaţiei domnului Dinu Patriciu Adrian Năstase, Sorin Roşca Stănescu, Meleşcanu, s-au întâlnit cu Patriciu fireşte. Ce a spus domnul Meleşcanu presei: Am stabilit strategia economică şi programul politic. Ieri s-a întâlnit domnul Patriciu cu domnul Vîntu. Lanţul slăbiciunilor. Cu siguranţă au discutat despre privatizări. La Voiculescu se stabileşte la firmă se stabileşte strategia politică, structura guvernului, la Patriciu se stabileşte strategia economică, la Vîntu acasă, privatizările şi vânzările”, a declarat Băsescu.

A trecut apoi la Mircea Geoană. “Eu cred că aceste dezvăluiri confirmă că Mircea Geoană şi premierul sunt doar nişte perdele în spatele cărora mogulii stabilesc viitorul ţării. E corect ca la sediul firmelor să se stabilească? Face Voiculescu din deget şi vin toţi, face Patriciu din deget şi vin Năstase, Meleşcanu şi turnătorul SRS. Această putere îşi face iluzii că va guverna România. Şi priviţi ce transparenţă... . Dacă este sistemul de transparenţă pe care îl propune domnul Geoană: nu are decât o singură variantă: să piardă. România nu se poate transforma într-un stat controlat de oameni care nu au gir politic şi au bani şi televiziuni. Şi-au găsit oamenii potriviţi pentru a controla. Ei reuşesc să-i controleze doar pe cei plătiţi, răsplătiţi de ei. Au o problemă: mai sunt şi oameni pe care nu îi pot chema la ordine. Nu aş vrea să înţeleagă cineva că îl învinovăţesc pe Johannis, el nu ştie în ce s-a băgat. Dar Mircea Geoană ştie, că este controlat de aceşti rechini. În 12 ani pe mare am învăţat să rup şi colţii rechinilor. România este prada pentru rechinii ăştia”, a afirmat prezidenţiabilul PD-L.

Declaraţiile lui Băsescu apar la doar o zi după un atac aproape identic pe aceeaşi temă. Cu acelaşi ton şi în mare parte, cu aceleaşi cuvinte. Doi dintre cei trei oameni de afaceri vizaţi de Băsescu au respins acuzaţiile acestuia.

\"În tinereţe, am fost obligat să învăţ marxism-leninism şi îmi aduc aminte că armele unui comunist erau calomnia, teoria conspiraţiei şi lupta de clasă. Acestea sunt şi armele acestui om care de formă a condmnat comunismul, pentru că este un comunist. Îşi închipuie, îşi contruieşte scenarii şi apoi le varsă în public cu un tupeu nemărginit. A pus cap la ca frânturi de adevăr ca să ajungă la aceste scenarii doar, doar, o impresiona electoratul. Dacă comunistul Traian Băsescu ajunge preşedintele României, am trece prin perioada cea mai neagră din ultimii 20 de ani. Am convingerea că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Dinu Patriciu la Realitatea TV.

La rândul său, Sorin Ovidiu Vîntu, a declarat miercuri seară la acelaşi post de televiziune, că este normal să se întâlnească în public cu oameni de afaceri sau cu angajaţi de-ai lui. \"E normal să mă întâlnesc în public cu români de-ai mei, oameni simpli, oameni de afaceri, angajaţi de-ai mei\", a susţinut omul de afaceri. Vântu a respins acuzaţia potrivit căruia trustul său de presă duce o campanie împotriva lui Băsescu. “În trustul acesta de presă există şi susţinători fervenţi ai domnului Băsescu, după cum se vede. Există, în acelaşi timp, şi oameni care nu agreează prezenţa domnului Băsescu. Este opţiunea dumnealor, este opţiunea dumneavostră. În ceea ce mă priveşte singura mea opţiune politică este o guvernare competentă şi atât. În rest, cine va fi preşedinte, Dumnezeu cu mila. Candidatul meu a ieşit din cursă. Era vorba de Crin Antonescu\", a spus SOV.

Sorin Ovidiu Vîntu s-a arătat împotriva conducerii politice şi economice din ultima perioadă care au dus ţara într-o situaţie economică foarte delicată, arătând totodată că nu a avut şi nici nu are o atitudine dură faţă de Traian Băsescu. \"Eu nu am nicio atitudine dură pentru domnul Băsescu. Eu am fost nevoit să reduc salariile întregului trust cu 50%. Eu nu am rostit numele Băsescu, am spus doar că, conducerea politică şi economică a acestei ţări a adus ţara într-o situaţie economică foarte delicată\", a precizat omul de afaceri.

În viziunea lui Sorin Ovidiu Vîntu cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România a fost Ion Iliescu, în al doilea mandat, iar cel mai bun premier a fost Adrian Năstase, răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată în emisiunea \"Ora de foc\".