MENIU

Barcelona renunţă la "visul american" din cauza crizei financiare

Foto: www.freewebsitetemplates.com

FC Barcelona a renunţat la proiectul de a înscrie o echipă în Major League Soccer (MLS), campionatul de fotbal din SUA, din cauza crizei financiare.

Oficialii grupării catalane au anunţat, miercuri, că a renunţat la "visul american" de comun acord cu impresarul bolivian Marcelo Claure, care urma să fie acţionar majoritar la noua echipă, şi cu liga de fotbal din Statele Unite, iar motivul invocat a fost criza financiară.

"După negocieri extinse şi o evaluare comunp, s-a decis sistarea proiectului pentru că nu este viabil, din cauza condiţiilor nefavorabile de piaţă, să înfiinţezi o echipă nouă în MLS în sudul Floridei în 2010", se arată într-un comunicat al FC Barcelona.

Totuşi, clubul catalan nu renunţă la ideea de a câştiga adepţi dincolo de Ocean şi va continua să colaboreze atât cu Marcelo Claure, cât şi cu MLS "pentru alte proiecte legate de fotbal".

Proiectul celor de la Barcelona viza crearea unei noi francize MLS în Miami, oraş unde locuieşte impresarul bolivian Marcelo Claure. Noua echipă ar fi fost "înrudită" cu FC Barcelona, ar fi jucat cu aceleaşi culori şi ar fi avut simboluri similare cu ale grupării catalane. Costurile de înfiinţare a francizei ar fi fost de aproximativ 40 de milioane de dolari. Ideea a făcut valuri la sfârşitul anului 2008, însă între timp punerea ei în aplicare s-a dovedit a fi mai dificilă decât se estimase, din cauza contextului economic mondial actual.

Mai multe articole despre:
Miami SUA Fc Barcelona MLS