MENIU

Arbitrul Marcel Savaniu rămâne în arest

Foto: NewsIn

Tribunalul Argeş a respins marţi cererea de eliberare sub control judiciar a arbitrului Marcel Savaniu, astfel că acesta rămâne în arest. Avocatul lui Savaniu a depus recurs la decizia Tribunalului, care urmează să se judece la Curtea de Apel Argeş.

Luni, Curtea de Apel din Piteşti a decis ca fostul vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor Marcel Lică, dar şi Aurelian Bogaciu să rămână în arest. Judecătorii au admis recursul procurorilor după ce tribunalul Argeş decisese eliberarea sub control judiciar a lui Marcel Lică. 

În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Piteşti a respins recursurile împotriva arestării preventive formulate de arbitrii Marcel Savaniu, Sorin Corpodean şi de observatorul FRF Marcel Lică.

Arbitrul Marcel Savaniu a fost întrebat atunci de judecător dacă este adevărat că la meciul FC Argeş-Oţelul Galaţi, când era arbitru asistent, a acceptat 3.000 de dolari pentru a favoriza scorul.

"Nu este aşa. Chiar şi după meciul disputat mi-au fost interceptate convorbirile telefonice şi nu a apărut nici o convorbire din care să reiasă că am acceptat această sumă de bani. Este adevărat, am discutat cu Făcăleaţă în ziua meciului, dar doar chestiuni legate de probleme administrative", a răspuns Savaniu.

Avocatul lui Marcel Savaniu, Aurel Cocaină, a afirmat atunci că procurorii DNA ar fi "interpretat" convorbirea înregistrată: "Orice condamnare trebuie să aibă la bază probe certe. Procurorii DNA interpretează de fiecare dată convorbirile. Este vorba de o convorbire între Savaniu şi Făcăleaţă, în care Făcăleaţă îi spune «Avem 3000 de motive să stăm de vorbă», iar clientul meu îi spune «Bine, Bine». În traducerea DNA, 3.000 de motive înseamnă 3.000 de dolari. Nu se poate aşa ceva", a afirmat acesta.

Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv în data de 23 aprilie, pentru luare de mită, în scandalul de corupţie în care a fost arestat şi patronul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin.

Mai multe articole despre:
corupţie proces arest FRF tribunal arbitri