MENIU

Aproape 3,5 milioane de elevi au intrat, luni, în vacanţa de iarnă

Ministerul Educaţiei îi trimite pe profesori în concediu fără plată în zilele de înscriere la bacalaureat

Vacanţa de iarnă s-a prelungit cu o săptămână din cauza concediului fără plată al profesorilor. Elevii se vor întoarce la şcoală abia pe 4 ianuarie 2010.

Concediul fără plată al cadrelor didactice coincide şi cu perioada de înscriere la examenul de bacalaureat. În fiecare şcoală însă, secretariatele vor rămâne deschise, directorii fiind obligaţi şi ei să fie prezenţi la serviciu.

\'\'Înscrierea candidaţilor se face la secretariatele liceelor pe care aceştia le-au absolvit, atât pentru seria curentă cât şi pentru absolvenţii seriilor anterioare, începând cu anul 2003\'\', a anunţat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Buureşti.

În perioada 15-17 februarie, adică peste numai două luni, elevii vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Elevii se vor întoarce la şcoală pe 4 ianuarie, urmând să termine semestrul I pe 29 ianuarie.