MENIU

Angela Ciurea, fost procuror DIICOT: Codruţa Kovesi mi-a cerut să o las mai moale cu dosarul privatizărilor

Angela Ciurea

Invitată în emisiunea \"Ora de foc\", fostul procuror DIICOT Angela Ciurea îi acuză pe Codruţa Kovesi şi şeful DIICOT Codruţ Olaru că i-au cerut să amâne ancheta în dosarul privatizărilor strategice.

Angela Ciurea a spus că procurorul General Codruţa Kovesi i-a ceut \"să o lase mai moale\" cu dosarul privatizărilor.

\"După obţinerea  autorizaţiei de interceptare în primă fază am fost chemată la cabinetul Procurorului general şi mi s-a reproşat că ar fi trebuit să informez în prealabil despre aceste demers pe care am fi vrut să îl facem, cu a cui permisiune am cerut să facem interceptarea  fără să se dea nume, se referea la toate cele 16 persoane din dosar\", a declarat Angela Ciurea care nu a putut preciza dacă în biroul procurorului general se mai afla şi şeful DIICOT \"Nu reţin dacă era şi domnul Olaru sau eram doar eu. Primeam perdafuri des aşa că nu mai ştiu dacă eram în patru ochi atunci sau nu\".

Angela Ciurea a spus că a susţinut  în faţa instanţei ridicarea interdicţiei de a nu părăsi România pentru Stamen Stancev cu motivarea înregistrată din şedinţa Curţii de Apel.

Angela Ciurea a confirmat că s-a întâlnit cu Stamen Stancev la Nisa între 5 şi 7 decembrie 2008 în prezenţa avocatului acestuia. \"Desfăşuram o anchetă în dosarul de armament la acea dată  şi pe această temă m-am întâlnit cu Stamen Stancev. Eram în procedură de verificare ORNISS, eram supravegheată, interceptată şi filată din 1 iulie 2008. Credeţi că eran nebună să plec  în asemenea condiţii şi de capul meu. Aş vrea ca Instanţa Supremă să judece recursul\", a afirmat Ciurea subliniind că, la Nisa, a fost în interes de serviciu.

Legat de dosarul fugii lui Hayssam, Angela Ciurea a declarat că  superiorii săi i-au cerut să oprească cercetarea unor persoane sau arestarea altora, dar a refuzat să dea nume de persoane: \"Era vorba de arestarea unor persoane, lucru pe care l-am refuzat. Din punctul meu de vedere, ca magistrat,  nu aveam suficient material să cer arestarea acelei persoane\", a mai spus Angela Ciurea subliniind că \"suntun om care îşi face datoria şi care la ora actuală nu are nimic de pierdut\".

 

Mai multe articole despre:
DIICOT Hayssam Stamen Stancev procuror Angela Ciurea