MENIU

Andronescu şi Miclea au discutat la Guvern despre legile educaţiei

Foto: Realitatea.NET
Emil Boc: Proiectul de lege înaintat de Ministerul Educaţiei nu respectă unele dintre prevederile Programului de guvernare şi ale Pactului Naţional pentru Educaţie

Comisia nou înfiinţată pentru redactarea unui nou pachet de legi pentru educaţie şi-a început activitatea cu dreptul. La finalul primei întâlniri dintre actualul ministru al Educaţiei, predecesorul său, Mircea Miclea şi primul ministru, Ecaterina Andronescu a declarat că este dispusă să renunţe la unele din prevederile incluse în propriul Cod.

Ministrul Ecaterina Andronescu a precizat la finalul întâlnirii, că ambele tabere sunt dispuse la dialog, astfel încât, în final să elaboreze un pachet de legi care să reformeze cu adevărat Educaţia.

"Vom încerca să discutăm pe soluţiile cele mai favorabile unei legislaţii moderne şi pentru performanţa sistemului de Educaţie. Eu nu ţin să nu las de la mine. Nu înseamnă că nu las de las mine. Dar am un obiectiv, acela de a avea o lege bună. Când am construit Codul am pornit de la Strategia pentru Educaţie, de la Pact şi programul de guvernare. Nu îmi aduc aminte să fi scăpat ceva în Codul Educaţiei, dar dacă am scăpat o să completăm", a declarat ministrul Educaţiei la finalul întâlnirii de la Guvern.

Premierul Emil Boc a înfiinţat comisia după ce l-a criticat pe ministrul Educaţiei pentru că a elaborat un cod propriu. Boc a spus că deşi Codul Educaţiei propus de ministrul Ecaterina Andronescu "are lucruri bune", totuşi pachetul de legi înaintat de Ministerul Educaţiei "nu respectă unele dintre prevederile programului de guvernare şi ale Pactului Naţional pentru Educaţie".

"Nu sunt partizanul absolut al nici unui pachet de legi: nici al pachetului de legi promovat de doamna ministru Andronescu, nici al pachetului de legi promovat de domnul Miclea. Sunt însă susţinătorul unui proiect de lege care să respecte Programul de guvernare şi angajamentele din Pactul Naţional pentru Educaţie. Sunt susţinătorul unui proiect de lege cu soluţii educaţionale viabile şi reformatoare la problemele educaţiei, indiferent dacă aceste soluţii provin din pachetul Andronescu sau Miclea", a afirmat premierul, la finalul şedinţei de Guvern.

Emil Boc a apreciat că legile Educaţiei, pe care Guvernul îşi asumă răspunderea în Parlament, trebuie să respecte atât Parteneriatul pentru România, semnat de PSD şi PDL, cât şi programul de guvernare şi Pactul pentru Educaţie.