MENIU

Andone: "Dinamo a condus 31 de etape şi acum a pierdut totul"

Foto: NewsIn

Antrenorul lui Al-Ettifaq, Ioan Andone, a declarat, marţi, că îi pare foarte rău că fosta sa echipă, Dinamo, a dominat aproape în întregime campionatul, însă pe final a ratat obiectivul şi visul de a evolua în premieră în grupele Ligii Campionilor.

"Am fost la meci, dar am văzut doar echipa Braşovului, care a dominat fizic şi tactic disputa. După părerea mea, scorul a fost mic, Braşovul putea marca mai mult. A fost un meci decisiv pentru Dinamo, dar a fost prea mare presiunea, nu au ştiut să gestioneze acest final de campionat. A şi pierdut puncte importante în timpul sezonului. A condus 31 de etape şi acum a pierdut totul, păcat că nu li s-a îndeplinit şi lor visul de a juca în Liga Campionilor. Nu e treaba mea să comentez cine e de vină pentru situaţia de la Dinamo, ştiu că îl au în continuare pe Mircea Rednic antrenor, şi că după finalul campionatului vor analiza şi vor lua o decizie", a spus Andone.

Tehnicianul a negat speculaţiile apărute în presă care îl dau revenit din vară în Liga I: "Am contractul de prelungire cu Al-Ettifaq gata făcut, până pe 15 iunie trebuie să dau un răspuns. Am şi alte oferte, mă voi gândi serios şi o să mă decid. Nu am primit nicio ofertă de la vreo echipă din Liga I".

Dinamo a pierdut, duminică, pe teren propriu, scor 0-2, în faţa lui FC Braşov, şi nu mai are nicio şansă la titlu ca urmare a succesului obţinut de rivala Unirea Urziceni în deplasarea de la Timişoara. Echipa din Ştefan cel Mare a ratat şi al doilea obiectiv al sezonului, fiind învinsă în semifinalele competiţiei de FC Timişoara, scor 1-4.
Mai multe articole despre:
Dinamo Mircea Rednic Ioan Andone