MENIU

Ancelotti consideră că Milan nu mai are şanse la titlu după ce a pierdut derby-ul cu Inter

Foto: blogs.yfm.co.za

Antrenorul formaţiei AC Milan, Carlo Ancelotti, a afirmat că echipa sa nu se mai gândeşte în acest sezon la titlul de campioană, după ce duminică a fost învinsă cu 2-1 de Inter Milano, în derby-ul din Serie A.

Inter Milano a înscris prin Adriano (29) şi Stankovic (43), iar AC Milan a marcat prin Pato (71). Fundaşul român Cristian Chivu a fost integralist la gazde şi a primit un cartonaş galben în minutul 90+2.

"Am încercat să ne apărăm cât de bine am putut, ştiam că nu o să fie uşor, iar golul lui Pato nu a venit după o greşeală a defensivei. Un derby este un derby, mereu există motivare, noi încercăm mereu să jucăm cât mai bine. Suntem norocoşi că avem ca rival un club atât de mare şi astfel performanţele noastre devin notabile", a declarat Cristian Chivu, care a fost lăudat de presă pentru evoluţia pe care a avut-o.

Antrenorul lui Milan l-a acuzat pe arbitru că nu a acordat două penalty-uri şi a validat incorect golul înscris de Adriano. "S-a folosit de mână pentru a marca, fie că a vrut, fie că nu, dar mingea sigur nu intra în poartă dacă nu se folosea de mână. Acum nu ne mai putem gândi la titlu, obiectivul nostru este să terminăm pe unul din primele trei locuri, dar trebuie să fim atenţi, pentru că mai avem multe jocuri de disputat. 11 puncte distanţă este destul de mult, dar important este să ne calificăm direct în Liga Campionilor. Pato trebuie să se menţină la acest nivel şi cu siguranţă va ajunge unul dintre cei mai buni atacanţi din lume", a spus Ancelotti.

Tehnicianul lui Internazionale Milano, Jose Mourinho, a afirmat că formaţia sa a meritat victoria şi este tot mai aproape de titlul de campioană. "Mai sunt multe puncte în joc şi lupta nu s-a terminat, dar suntem favoriţi. Milan şi Juventus sunt acum într-o poziţie dificilă. Golul lui Adriano a fost valabil, el nu a vrut să lovească mingea cu mâna. Există situaţii greu de judecat, dar şi eu pot să spun că Massimo Ambrosini trebuia să primească al doilea cartonaş roşu. Milan este o echipă foarte puternică, iar Inzaghi joacă la fel ca la 25 de ani, în timp ce Ronaldinho este foarte dinamic", a spus Mourinho.

Portughezul a adăugat că golul lui Adriano l-a făcut foarte fericit, deoarece portughezul i-a dedicat reuşita fiului lui Mourinho.

Internazionale Milano ocupă primul loc în Serie A, cu 56 de puncte după 24 de etape, Juventus este pe 2, cu 47 de puncte, iar AC Milan este pe locul 3, cu 45 de puncte.