Alertă într-o localitate din Vâlcea, după ce un câine scăpat de sub control a atacat doi copii. Stăpânul animalului este acum anchetat de polițiști
Polițiștii Biroului de Protecția Animalelor s-au autosesizat și au deschis o anchetă pe numele unui bărbat, în vârstă de 87 de ani, al cărui câine a fugit de acasă și a atacat doi copii aflați în apropierea unui loc de joacă din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), incidentul a avut loc duminică după-amiază, la fața locului intervenind atât un echipaj de ambulanță, cât și jandarmii, întrucât câinele, un exemplar matur din rasa Malinois, bloca accesul în scara de bloc unde cei doi minori reușiseră să se adăpostească.
După mai multe zeci de minute, jandarmii, ajutați și de un localnic, au reușit să imobilizeze animalul și să-l predea polițiștilor în vederea identificării proprietarului lui.
”Câinele a fost preluat și plasat într-un adăpost specializat, unde se află în continuare sub supraveghere. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul animalului, acesta fiind un bărbat în vârsta de aproximativ 87 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În cauză, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, urmând a fi dispuse măsuri legale în funcție de rezultatul cercetărilor”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea, într-o informare de presă transmisă Agerpres.
Cei doi copii au ajuns la UPU Vâlcea, cu leziuni superficiale, fiind lăsați să plece acasă după ce li s-a administrat prima doză de vaccin antirabic, au informat reprezentanții Spitalului Județean.
Potrivit legii, proprietarii de animale sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru a preveni astfel de incidente.
Bătrână din Caraș-Severin, găsită moartă în propria curte. Ar fi fost mușcată de câini