MENIU

Al Pacino, Cameron Diaz şi ultimul film "Indiana Jones", printre nominalizările la Zmeura de Aur

Foto: times.ro

Al Pacino, Cameron Diaz şi ultimul film din seria "Indiana Jones" se numără printre nominalizările la premiile Zmeura de Aur (Razzie Awards), acordate anual actorilor şi producţiilor care au dezamăgit.

La categoria Cel mai prost actor în rol principal, Al Pacino (nominalizat pentru a treia oară la Zmeură) va "concura" cu Mike Myers, Eddie Murphy, Mark Wahlberg şi Larry the Cable Guy. Al Pacino are chiar două nominalizări, pentru rolurile din "88 Minutes" şi "The Righteous Kill".

Pentru Zmeura de Aur acordată celei mai proaste prestaţii într-un rol principal feminin, sunt în cursă Cameron Diaz, Jessica Alba, Kate Hudson, Paris Hilton şi protagonistele producţiei "The Women", printre care se numără Meg Ryan şi Annette Bening.

Cel mai prost film al anului va fi ales dintre "Disaster Movie", "Meet the Spartans", "The Happening", "The Hottie and the Nottie", "The Love Guru" şi "In The Name of The King: A Dungeon Siege Tale".

Cel mai nou film din seria "Indiana Jones", "Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull", cu Harrison Ford în rolul principal, candidează pentru Zmeura de aur acordată celei mai proaste continuări ale unui film. Iar asta în ciuda faptului că filmul este nominalizat la premiile Academiei Britanice de Film pe 2009, pentru efecte speciale.

Anul trecut, campionul premiilor Zmeura de Aur a fost Eddie Murphy, cu trei trofee.

Trofeele reprezintă o zmeură de dimensiunea unei mingi de golf aşezată pe o rolă de film, totul pictat în galben-auriu şi care valorează 4,97 dolari. Premiile Zmeura de Aur sunt decernate anual de fundaţia cu acelaşi nume, din 1980, cu o zi înaintea Oscarurilor. În 2009, premiile vor fi decernate pe 21 februarie.
Mai multe articole despre:
premii Zmeura de aur nominalizări