MENIU

Adrian Năstase şi Cezar Preda au cabinetele din teritoriu închise deşi primesc lunar peste 2000 de euro

Imagini de la cabinetele demnitarilor din teritoriu
Foto: paralele-paralele.com

În campanie, au bătut din uşă-n uşă după voturi. Nicio uliţă nu le-a scăpat. Au promis şi au convins. Aşa au ajuns deputaţi şi senatori, iar azi nu mai dau nici un semn de viaţă prin localităţile pe unde au fost votaţi.

Vinerea, în programul lor de la Parlament scrie că lucrează în circumscripţii. Realitatea din teren arată însă că, în multe cazuri, legătura cu alegătorii s-a cam pierdut. Şi n-au trecut decât trei luni de când au obţinut mandatul.

Pe deputatul PD-L Cezar Preda, sătenii din Poşta Câlnău îl văd mai rar decât în campanie, dar spun că face câte ceva pentru oameni.

La Mizil, urmele campaniei electorale s-au şters. Deputatul Adrian Năstase a fost o prezenţă activă...înainte de alegeri, iar acum sediul este închis.

Parlamentarii primesc, pe lângă leafă, o sumă lunară de peste 2000 de euro, pentru activitatea din teritoriu. Adică pentru a lucra, trei zile la final de săptămână, în folosul comunităţii care l-a ales.