MENIU

Administraţia Prezidenţială: Declaraţiile domnului Geoană sunt regretabile

Foto: NewsIn

Preşedintele Traian Băsescu consideră că "declaraţiile domnului Geoană sunt regretabile", a informat Administraţia Prezidenţială. Şeful statului ar fi aşteptat de la Mircea Geoană o abordare matură, a anunţat preşedinţia, după ce preşedintele PSD a declarat că există informaţii coerente şi solide care "anunţă pericolul ca după raportul de ţară al CE să existe riscul tăierii fondurilor europene pentru România".

"Declaraţiile domnului Mircea Geoană, făcute în cursul zilei de luni, 11 mai a.c., sunt regretabile. Şeful statului ar fi aşteptat de la domnul Geoană o abordare matură şi nu o încercare de a se deroba de responsabilitatea blocării în Camera Deputaţilor şi în Senat a dosarelor de corupţie şi de întârzierea adoptării Codurilor", se arată pe pagina de internet a Administraţiei Prezidenţiale.

"În cursul săptămânii trecute, preşedintele României, Traian Băsescu, a avut o convorbire telefonică cu domnul Mircea Geoană, în cadrul căreia şeful statului a avertizat că va trimite o scrisoare preşedinţilor celor două partide aflate la guvernare, precum şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care va atrage atenţia că întârzierea adoptării Codurilor şi blocarea în Parlament a dosarelor de corupţie sunt de natură să aducă prejudicii României", potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Administraţia Prezidenţială a reamintit, printr-un comunicat de presă, că atât Codurile, cât şi dosarele de corupţie, se află la Parlament.

"Cu alte cuvinte, remedierea întârzierilor în ceea ce priveşte adoptarea Codurilor şi deblocarea dosarelor de corupţie intră în responsabilitatea directă a grupurilor parlamentare ale coaliţiei la guvernare, implicit şi în responsabilitatea politică a domnului Geoană", se mai arată în comunicat. 

"Declaraţiile lui Mircea Geoană au caracter electoral", este punctul de vedere al preşedinţiei

"Deşi declaraţiile respective au un evident caracter electoral, preşedintele României consideră că merită totuşi salutată preocuparea domnului Geoană pentru subiect, chiar dacă ea se manifestă cu aproape trei luni întârziere de la semnalul de alarmă dat de şeful statului, în cadrul întâlnirii pe tema Justiţiei, desfăşurată în data de 17 februarie", mai spun reprezentanţii preşedinţiei.

"În acelaşi timp, merită amintit că nimeni altul decât chiar domnul Geoană încuraja, în urmă cu două săptămâni, boicotarea dezbaterilor din Parlament cu privire la Coduri", conchide Administraţia Prezidenţială.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană Traian Băsescu news alert