MENIU

Academia Caţavencu: Primarul Negoiţă, vice la PD-L, a dat milioane fără licitaţie BGS-ului

Foto: sector3primarie.ro

Parcurile, părculeţele şi 70 din cele 71 de unităţi de învăţământ de pe raza sectorului 3 sunt păzite în exclusivitate de o singură firmă. Care fie a primit contractele direct, fie a licitat din poziţia de competitor unic. Potrivit Academiei Caţavencu, Primăria sectorului 3 a plătit, iar BGS Divizia de Securitate servicii de pază a încasat banii.

Ajunsă în atenţia presei după scandalul de la un mall din Bucureşti, BGS pare a fi ajuns firma de pază preferată a primarului democrat-liberal al sectorului 3, Liviu Negoiţă, notează Academia Caţavencu. Aşa că a instituit un monopol BGS pe serviciile de pază cumpărate de Primăria sectorului 3, din bani publici.

Potrivit ziariştilor, totul a început în februarie 2006, când Direcţia Învăţămînt şi Cultură a Primăriei sectorului 3 a achiziţionat de la BGS Divizia de Securitate servicii de pază pentru 70 din cele 71 de unităţi de învăţământ de pe raza sectorului 3. Anii 2007 şi 2008 au adus la BGS şi alte contracte în sectorul condus de Liviu Negoiţă, fie prin încredinţare directă, fie prin licitaţii unde nu a mai avut nimeni curajul să se prezinte să concureze cu BGS.

Nu în ultimul rând, ziariştii departamentului de investigaţii ai Academiei Caţavencu scriu că, din cauza scandalului de la Mall, BGS ar putea rămâne fără licenţă de funcţionare. Ca să nu se întâmple asta, un sprijin ar putea să vină de la PD-L, partid al cărui vicepreşedinte este şi primarul Liviu Negoiţă, mai afirmă sursa citată.

Conducerea firmei BGS a refuzat să comenteze acest subiect.

Reprezentanţii primăriei sectorului 3 au precizat că pentru contractarea serviciilor de pază s-a organizat licitaţie publică şi toate procedurile au fost publicate în Monitorul Oficial. 

Citeşte mai mult în Academia Caţavencu

Mai multe articole despre:
Academia Caţavencu contract Primaria Negoiţă PD-L BGS