MENIU

80 de studenţi au intrat în contact cu tinerii din Braşov care sunt infectaţi cu virusul AN1H1

Foto: iasicastiga.ro

Cel puţin 80 de persoane au intrat în contact cu studenţii de la Braşov infectaţi cu virusul gripei AN1H1. Informaţiile vin de la tinerii izolaţi în campus care spun că, în urmă cu o săptămână, au dat o petrecere pentru studenţii străini veniţi la cursuri în România.

5 dintre pacienţi sunt români, iar ceilalţi au venit din 8 state europene. Tinerii, cu vârste între 20 şi 25 de ani, dar şi profesorul lor, sunt internaţi la Spitalul de Boli infecţioase din Braşov. Starea lor este stabilă, spun medicii. Alte 23 de persoane care au intrat în contact cu bolnavii se află în carantină. Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu virusul AH1N1 în România a ajuns astfel la 95.

22 de studenţi străini au ajuns în urmă cu o săptămână la Braşov. Eu urmau să participe, alături de 15 tineri români, la cursurile de vară ale Universităţii din Braşov, sub îndrumarea a 4 profesori. Un student turc a fost primul care a manifestat simptome ale gripei, la începutul săptămânii, iar virusul s-a răspândit repede şi la ceilalţi tineri.

Analizele au confirmat diagnosticul de febră porcină pentru 17 studenţi şi un profesor.

Ceilalţi participanţi la cursuri sunt acum în carantină, într-unul dintre căminele universităţii braşovene. Legăturile lor cu exteriorul au fost reduse la minimum necesar, sunt aprovizionaţi cu alimente şi au la dispoziţie materiale sanitare şi de igienă.


În urmă cu două zile, Institutul Cantacuzino a confirmat prezenţa virusului AH1N1 la 8 copii care s-au întors dintr-o tabără din Anglia.