MENIU

8 milioane de euro - averea miniştrilor din Guvernul Boc, aflaţi în atenţia ANI

Foto: NewsIin

La aproape 8 milioane de euro se ridică averea celor 8 miniştri din Guvernul Boc, despre care presa scrie că s-ar afla în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate. Singurul nume făcut public este cel al ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, trimis de inspectorii ANI în faţa procurorilor sub acuzaţia de fals în declaraţii.

Conform declaraţiilor de avere ale miniştrilor, dacă sumele declarate de aceştia în declaraţiile de avere, sunt adunate, rezultă o suma de 7,5 milioane de euro, în proprietăţi şi bani lichizi.

Pe primul loc se află ministrul Economiei, Adriean Videanu, care a adunat o avere de 2 milioane de euro. Este urmat de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu - cu 1,87 de milioane de euro. Pe locul trei se situează ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a declarat o avere de 1,6 milioane de euro. Nici ministrul Apărării nu stă rău. Conform declaraţiei de avere, Mihai Stănişoară are proprietăţi şi conturi în valoare de peste 250.000 de euro. Ceva mai sărac este ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, cu 208.000 de euro. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, se poate lăuda cu o avere de 143.000 de euro. Iar ultimul, este Dan Nica, vicepremier şi ministru de Interne cu 138.000 de euro.

În cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi, urmează ca procurorii să cerceteze care este averea reală. Din declaraţia sa postată pe site-ul instituţiei reiese că are doar din venituri şi dividende în jur de 170.000 de euro, la care se adaugă 1 apartament, o casă de vacanţă, două terenuri agricole şi unul intravilan.

Despre cazul lui Nemirschi citeşte şi Deputaţii au aprobat formarea comisiei de anchetă în cazul ministrului Nicolae Nemirschi

Mai multe articole despre:
miniştri declaraţii de avere guvernul Boc