MENIU

Sucul miraculos care tratează cancerul și detoxifică ficatul și rinichii - 2 rețete cu 6 fructe și legume

Cancerul poate fi tratata, susțin doi cercetători. Ei au obținut sucuri miraculoase care previn dezvoltarea tumorilor iar efectele se pot vedea după cel mult două luni. 

 

PRIMA REȚETĂ PENTRU SUC ANTI-CANCERIGEN

Sucul care previne dezvoltarea tumorilor și detoxifică ficatul și rinichii. Un cunoscut nutriționist chinez, Cheng Lee, a propus o rețetă pe cât de simplă și economică, pe atât eficientă în redobandirea generală a stării de sănătate.

Dr. Lee a pornit de la premisa ca toate ingredientele remediului trebuie să fie simple și accesibile.

Dorința nutriționistul chinez a fost ca de acest amestec să se bucure oamenii simpli, fără mari posibilități materiale.

Pentru a-și atinge scopul a ales sfecla, morcovul și mărul, deoarece conțin toate elementele necesare sănătății.

Sucul miraculos este uşor de preparat şi se face dintr-un morcov, o sfeclă, un măr. Din această cantitate se obţine un pahar. Sucul se poate face cu storcătorul, de preferat unul care presează la rece sau cu blenderul, aşa încât să se consume şi pulpa fructelor şi legumelor. Se poate adăuga şi zeamă de lămâie pentru un plus de savoare.

Pentru a prepara acest remediu aveti nevoie de:

1 sfecla mica,
2 morcovi,
1 mar.

Stoarceti sucul din acest produse, fara a le mesteca.

Le puteti amesteca abia peste o ora, pentru ca este nevoie de ceva timp pentru ca ele sa-si elibereze toti compusii.

Puteţi face sucul din cantităţi mai mari de ingrediente, însă ideal este să-l beţi proaspăt. Însă, dacă folosiţi un storcător care presează la rece, oxidarea va fi întârziată şi veţi putea bea sucul şi de la o zi la alta sau chiar două zile.

Dupa doua saptamani ar trebui sa simti o imbunatatire a sistemului imunitar. Ca sa beneficiezi la maximum de efectele curative ale acestei bauturi minune, este recomandat sa fie consumata de doua ori pe zi.

Beneficiile sucului miraculos:

– ajută tranzitul intestinal

– ajută la detoxifierea organismului

– vindecă durerile musculare şi durerile menstruale

– întăreşte sistemul imunitar

– îmbunătăţeşte vederea

– previne atacul de cord şi hipertensiunea arterială

– vindecă ulcerul

– vindecă ficatul, rinichii, pancreasul şi plămânii

– ajută la pierderea kilogramelor în plus.

Sursa: doctorulzilei.ro

A DOUA REȚETĂ PENTRU SUC ANTI-CANCERIGEN 

Austriacul Rudolf Breuss a creat un suc 100 % natural, din legume cu puternice proprietăţi anti-cancerigene. Puterea miraculoasă de vindecare a acestui remediu a fost testată de aproape 50 de mii de persoane diagnosticate cu cancer, iar rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase.

Sucul-minune întăreşte sistemul imunitar, reuşind totodată să înfometeze celulele canceroase şi să le anihileze în 42 de zile. Principalul ingredient al preparatului este sfecla, care conţine multe vitamine precum fosfor, potasiu, calciu, magneziu, zinc, sodiu şi fier, potrivit antenasatelor.ro. Aceasta are proprietăţi anti cancer greu de egalat, datorită aminoacidului numit betaină, confirmat de numeroase studii că poate distruge celulele din ţesutul tumoral.

Ingredientele sucului anti-cancer:

55% sfeclă

20% ţelină (rădăcină)

20% morcovi

3% cartofi

2% ridichi

Mod de preparare şi administrare:

Ingredientele, în proporţiile indicate, se amestecă într-un blender. Ori de câte ori vă este foame, beţi acest suc de legume, dar nu mai mult de 500 de ml pe zi. Sucul se consumă cu ajutorul lingurii, pentru că doar aşa are un efect mai bun, consumat cu înghiţituri mici. Cura trebuie să dureze cel puţin 42 de zile (6 săptămâni).

Sursa: agora.md

DE CE ESTE BINE SĂ CONSUMI: 

MORCOVI

Imbunatatesc vederea: Sunt bogati in betacaroten, un compus care se transform in mod natural in vitamina A atunci cand sunt consumati. Cu cat morcovul este mai oranj, cu atat este mai bogat in betacaroten. La nivelul retinei, vitamina A se transforma in rodopsina, un pigment purpuriu care te ajuta sa vezi noaptea. In plus, betacarotenul protejeaza impotriva degenerarii maculare (afectiune care include o varietate de boli de natura oftalmologica) si a cataractei.

Previn cancerul: Studiile arata ca morcovii reduc riscul aparitiei cancerului de plamani, mamar si de colon cu pana la o treime datorita continutului de falcarinol, un pesticid natural din componenta acestora.

Previn aparitia bolilor cardiace: Acestia scad nivelul colestrolului rau care cauzeaza ateroscleroza, iar fibrele pe care le contin elibereaza fluxul sanguine de excesul de lipide. De asemenea, morcovii contin potasiu, care ajuta la echilibrarea nivelului de sodiu, asociat cu hipertensiunea, si tin presiunea sangelui sub control.

Morcovii au efect antirid: Sunt bogati in antioxidanti care protejeaza celulele pielii si lupta impotriva radicalilor liberi. Ideali pentru o piele sanatoasa.

Contribuie la detoxifierea ficatului.

Ajuta la vindecarea acneei, previn deshidratarea si ajuta la uniformizarea tenului.

 

SFECLĂ

Betacianina, substanta care se gaseste in sfecla, contribuie la eliminarea toxinelor din organism si la prevenirea aparitiei cancerului!

Ajuta la vindecarea bolilor de vezica biliara, la scaderea nivelului de colesterol si la vindecarea gutei.
Impiedica formarea cheagurilor de sange si depunerea colesterolului pe vasele de sange.

Abunda in vitamine precum B1, B2, B2, C si acid folic, extrem de benefice pentru organism.

Contine aminoacizi, esentiali in dezvoltarea si mentinerea tesutului muscular.

Contine iod, cunoscut pentru efectele benefice asupra glandei tiroide.

Continutul crescut de potasiu din sfecla, ajuta la intarirea muschiului inimii.

 Sucul de sfecla rosie este cunoscut pentru efectul de scadere a tensiunii arteriale si, prin urmare, previne atacurile de inima si bolile cardiovasculare.

 

MERE

Potrivit medicinei chineze, merele contribuie la consolidarea inimii, potolesc setea, lubrifiaza plamanii, scad mucoasa si cresc fluidele corporale.

Otetul de mere poate ajuta la prevenirea formarii de pietre la rinichi.

Studiile indica faptul ca zilnicul consum de mere (cel putin un mar pe zi) poate reduce dezvoltarea bolilor de piele.

Potrivit unui studiu brazilian, consumul unui mar inainte de masa a ajutat femeile sa piarda cu pana la 33% mai mult in greutate, fata de femeile care nu au consumat un mar.

Un mar contine doar intre 50-80 de calorii si nu are nici o grasime sau continut sodiu.

Sunt o sursa bogata de vitaminele C, A si flavonoide, continand totodata cantitati mai mici de fosfor, fier si calciu.

Sunt o foarte buna sursa de potasiu, care promoveaza la randul ei sanatatea inimii.