MENIU

VIDEO | Dan Petrescu îşi joacă şansa cu AS Roma! ,,Va fi mai greu, dar nu imposibil”

Dan Petrescu a vorbit la prezentarea noului sponsor al echipei CFR Cluj despre cele mai memorabile momente din cariera de jucător. 

Antrenorul de la CFR Cluj a scos în evidenţă faptul că a jucat la cel mai mare nivel fotbalistic. Petrescu mai spune că titlul obținut cu CFR Cluj în primul sezon a fost cel mai greu, deoarece echipa venea după o periodă de insolvenţă.

,,E foarte greu de ales un moment pentru că am jucat la mare nivel şi am câştigat foarte multe trofee, dar poate prima finală cu Chelsea în 1998, după 20 de ani au câştigat Cupa Angliei şi cred că acela a fost un moment memorabil la echipa de club, iar la naţională cred că golul pe care l-am marcat împotriva Angliei în ”98 la mondiale, deci în acelaşi an. 

Ca antrenor al CFR-ului nu pot să spun că a fost un titlu mai frumos decât altul pentru că toate trei au fost importante, dar parcă primul a fost cel mai important. Am venit la CFR care venea după o perioadă de insolvenţă şi în primul an am reuşit să câştig campionatul ceea ce nu e uşor pentru oricine.”, a spus Petrescu.

Deşi are mari probleme de lot şi la meciul retur cu AS Roma, Petrescu ştie care este secretul prin care jucătorii săi performează în meciurile mari. 

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net

Mai multe articole despre:
dan petrescu as roma cfr cluj europa league