MENIU

VIDEO | ''Blestemul'' cu FCSB continuă pentru Craiova! Roș-albaștrii încheie anul pe podium

FCSB a câștigat derby-ul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, și încheie anul pe podiumul Ligii 1.

Dennis Man, minutul 41, și Florinel Coman, minutul 45, au marcat pentru bucureșteni.

Florin Tănase a ratat o lovitură de la 11 metri în al treilea minut al prelungirilor din prima repriză.

În urma acestui rezultat, FCSB va încheia anul pe podium în Liga 1, iar Universitatea Craiova va coborî pe locul 4, cu 37 de puncte.

De asemenea, ''blestemul'' cu FCSB continuă pentru olteni. Formația din Bănie a pierdut 15 partide din cele 18 întâlniri cu echipa din Capitală!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Update 21.51: S-a încheiat partida!

Update 21.40: Zakaric a executat foarte bine o lovitură liberă, însă nu a reușit să marcheze. 

Update 21.35: Andrei Ivan ratează o nouă ocazie pentru olteni! Atacantul formației din Bănie a trimis mingea pe lângă poarta roș-albaștrilor.

Update 21.27: Ocazie uriașă Craiova! Goran Zakaric a trimis o "torpilă" pe poarta lui Bălgrădean, însă mingea a lovit bara transversală.

Update 21.22: Oltenii au preluat controlul jocului și caută golul de 2-1.

Update 21.10: Vicecampioana se joacă cu ocaziile în careul Craiovei! Elevii lui Victor Pițurcă sunt de nerecunoscut.

Update 21.00: A început repriza secundă! 

Update 20.47: FCSB a obținut o lovitură de la 11 metri, însă Florin Tănase a ratat!

Update 20.44: GOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLL FCSB! Florinel Coman a marcat senzațional pentru formația din Capitală!

Update 20.40: GOOOOOOLLLLLLLL! Dennis Man a deschis scorul pentru FCSB! Tânărul fotbalist a făcut o cursă incredibilă și a finalizat cu un lob. Reușită de senzație a "perlei" roș-albaștrilor!

Update 20.31: Lucian Cristea ratează o ocazie incredibilă. Fundașul nu a reușit să nimerească poarta de la 2 metri!

Update 20.24: Până în acest moment, FCSB nu a avut niciun șut pe spațiul porții! Oltenii și-au creat 3 ocazii, dintre care una singură a fost un șut pe poartă.

Update 20.16: Schimbare și la Craiova! Nicușor Bancu, căpitanul oltenilor, a fost înlocuit de Cristi Bărbuț, tot după o accidentare.

Update 20.12: Bogdan Argeș Vintilă a făcut deja prima schimbare, după ce Soiledis s-a accidentat. Grecul a fost înlocuit cu Lucian Filip.

Update 20.11: Florin Tănase a fost faultat în careu, însă faza a fost oprită de Marcel Bîrsan pe motiv de ofside.

Update 20.06: Oltenii au început curajos partida de pe Arena Națională!

Update 20.00: A început meciul!

--------------------------------------------------------------------------------------

Partida se va disputa de la ora 20:00, pe Arena Națională.

Marcel Bîrsan (37 ani) va arbitra la centru derby-ul dintre cele două formații. Acesta va fi ajutat de către asistenții Mircea Orbuleţ și Valentin Avram, iar rezervă va fi Ionuţ Coza.

În tur, FCSB s-a impus la limită, scor 1-0. Tsoumou a marcat golul victoriei pentru formația lui Bogdan Argeș Vintilă.

Universitatea Craiova vrea să le facă suporterilor cel mai frumos cadou de Crăciun: o victorie cu rivala din Capitală, după 30 de ani.

Ultimul meci câștigat de olteni în fața roș-albaștrilor a fost în pe data de 29 noiembrie 1989, scor 2-1.

Dacă va câștiga diseară, Universitatea Craiova va încheia anul pe locul 3 în Liga 1, cu 40 de puncte.

Dacă FCSB se va impune, formația din Capitală va încheia anul pe podium, pe a treia poziție, cu 39 de puncte.

Meciul FCSB - Craiova va fi LIVE VIDEO BLOG de la ora 20:00 pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
live blog craiova fcsb live text liga 1