MENIU

Veste incredibilă despre Simona Halep. Scrie istorie!

Simona Halep, jucătoare aflată pe locul 1 WTA, va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest din Timișoara. Românca a devenit azi ambasador al Universității ‘Ovidius’ din Constanța, potrivit realitateasporiva.net.

Evenimentul va avea loc în data de 23 noiembrie, de la ora 13.30, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara.

Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este modalitatea prin care Universitatea de Vest din Timişoara recunoaşte public meritele şi contribuţiile majore la creşterea prestigiului României în lume.

„Era normal ca Simona Halep să se alăture comunităţii restrânse de personalităţi cărora universitatea noastră le-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Recunoaşterea valorilor României este un demers continuu al universităţii noastre, unul care trebuie să fie cu atât mai vizibil în anul Centenarului. Performanţa ei este de necontestat. La fel de important de remarcat şi cinstit este şi drumul ei până la nivelul de numărul 1 mondial. Este un exemplu pentru tinerii României şi cel mai bun ambasador al ţării noastre în lume. Asta, repet, nu doar prin performanţa în sine, ci şi prin perseverenţa şi lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun. Acordarea titlului va însemna şi deschiderea unor importante posibilităţi de colaborare în domeniul sportului universitar”, a declarat rectorul Universității de Vest, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Mai multe pe realitateasporiva.net.

Mai multe articole despre:
Tenis Simona Halep