MENIU

Varianta la care nu s-a gândit nimeni! Decizia care poate să aducă o premieră în Liga 1

Pandemia de conronavirus a oprit actualul sezon al Ligii 1 la jumătate lunii martie, iar restartul competiției este încă în ceață. 

Chiar dacă LPF a propus data de 5 iunie drept cea la care va reîncepe fotbalul în România, cluburile sunt pregătite pentru orice variantă. Luând ca model competițiile declarate deja încheiate în Franța, Belgia sau Olanda, șefii din fotbalul românesc se gândesc la tot felul de formule care să împace pe toată lumea în cazul în care sezonul nu se va putea încheia pe teren.

Astfel, conducerea campioanei CFR Cluj ar fi comunicat unor surse citate de Pro Sport că cea mai importantă într-o astfel de situație rămâne participarea în Liga Campionilor.

Astfel, clujenii deși sunt pe primul loc în campionat în acest moment nu ar fi deranjați dacă forurile fotbalului românesc nu ar declara o campioană în condițiile suspendării stagiunii în curs.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.