MENIU

SURPRIZĂ - Cea mai bună jucătoarea de tenis a fost ÎNVINSĂ, marţi

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 1 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 6-1, de sportiva canadiană Eugenie Bouchard, locul 6 WTA, într-un meci care a durat 50 de minute, în cadrul Cupei Hopman.

Bouchard a obţinut astfel prima ei victorie din carieră împotriva Serenei Williams. Sportiva din SUA a pierdut ultima dată în luna octombrie, în faţa Simonei Halep, scor 0-6, 2-6, într-o partidă din faza grupelor Turneului Campioanelor de la Singapore.

"Nu ştiu ce este în neregulă cu mine, sunt atât de obosită. Este ciudat. Nu-mi pot face corpul să se mişte. Mă simt ca şi cum nu aş avea energie. Este un pic frustrant pentru că ştiu că pot juca de două mii de ori mai bine. Am încercat să mă odihnesc un pic, am lucrat puţin la sală, dar mă simt epuizată. Şi nu ştiu de ce. Nu ştiu cum să descriu. Abia mi-am făcut picioarele să se mişte. Sper să fac mai bine în meciul următor", a declarat după meci americanca în vârstă de 33 de ani, potrivit BBC.

Williams s-a plâns de oboseală şi în meciul precedent, disputat, luni, cu italianca Flavia Penetta. Condusă cu scorul de 5-0 în primul set, jucătoarea numărul 1 mondial l-a întrebat pe arbitrul de scaun dacă i se poate aduce o cafea pe teren.

"Am întrebat dacă este regulamentar să primesc un espresso (n.r. - în timpul meciului), deoarece nu am mai făcut acest lucru, dar aveam nevoie să-mi revin din cauza decalajului orar", a explicat ea.

În cele din urmă, Williams s-a impus cu scorul de 0-6, 6-3, 6-0.

Mai multe articole despre:
Simona Halep Halep WTA