MENIU

Şumudică, anunţ după ce Astra îi pune beţe-n roate: "Dacă nu plec în noaptea asta, atunci o să..."

Antrenorul Astrei, Marius Şumudică, vrea să plece de la echipă, chiar dacă a reuşit să-i ducă pe giurgiuveni în primăvara europeană, după 0-0 cu AS Roma.

Totuşi, antrenorul are o piedică în acest sens: clauza de 150.000 de euro cerută de şefii Astrei. Şumudică are ofertă de la Gaziantep.

"Dacă nu plec în noaptea asta, va cădea şi voi continua la Astra. Nu îmi permit să plătesc 150.000 de euro. Aici nu e problema că nu ar putea plăti turcii.

Când am avut discuţii, eu nu le-am zis de această clauză. În momentul în care le-am spus, a fost o chestie de principiu, ceva anormal. Am venit cu ceva nou şi i s-a părut ceva ciudat preşedintelui şi nu e de acord să plătească suma. Clubul mi-a cerut să plătesc banii până luni, după care voi fi liber. Secunzii să renunţe la banii pe care îi au de luat.

Mai este o sumă de bani de luat. Există din ceea ce mi s-a spus, primele de pe punctele pe care le-am făcut în această grupă. Eu aş avea de luat, din calculele mele, după discuţiile cu Buduru şi Dani Coman, 30.000 de euro.

Eu vreau să cad la învoială. Îmi era uşor să plec mâine în avion. Mă judecam doi ani, dar nu am vrut să fac asta, am trăit bucurii la acest club. Era de acord să luăm 3 jucători din iarnă. Săpunaru era unul dintre ei. Erau trei jucători importanţi, de care le-a plăcut la meciul de aseară, la care au fost prezenţi oficiali", a spus Şumudică la Digisport.

Mai multe articole despre:
Marius Şumudică