MENIU

STEAUA-CHIAJNA. Steaua a învins Concordia Chiajna

STEAUA-CHIAJNA. Formaţia Steaua a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (3-0), echipa Concordia Chiajna, într-un meci restanţă din etapa a III-a a Ligii I, în care la gruparea bucureşteană a debutat Lucian Sânmărtean, achiziţionat la începutul săptămânii.

STEAUA-CHIAJNA. Golurile au fost marcate de Varela '9, Chipciu '32 şi Sânmărtean '45 (penalti) şi Râmniceanu '60 (autogol).

1-0: Popa a centrat de pe partea dreaptă, iar Varela a reluat din patru metri sub transversală.

2-0: Leca a pasat înapoi, Chipciu a interceptat, l-a driblat pe Râmniceanu din preluare şi a înscris în poarta goală.
3-0: Stanciu a fost faultat în careu de Melinte şi tot el a dorit să execute. Publicul a cerut ca Sânmărtean să execute, iar noua achiziţie a Stelei a executat în dreapta lui Râmniceanu. Arbitrul Cristian Balaj a decis repetarea loviturii de pedeapsă, pentru că mai mulţi jucători intraseră în careu, iar Sânmărtean a transformat în stânga lui Râmniceanu.
4-0: Sânmărtean i-a pasat scurt lui Chipciu, care după ce a preluat a şutat de la 25 de metri pe centrul porţii, iar Râmniceanu a respins greşit, mingea ducându-se în poartă.

Steaua: Tătăruşanu - Varela, Szukala, Gardoş, Pîrvulescu - Pintilii (Răduţ '75), Sânmărtean (Piovaccari '81) - Popa (Keşeru '54), Stanciu, Tănase - Chipciu. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Concordia Chiajna: Râmniceanu - Dima, Leca, Melinte, Savin - Onduku, Sterianos, Bambara (Purece '37), Coşereanu (Florea '60) - Wellington (Da Costa '60), Roşu. Antrenor: Ionuţ Chirilă.

Cartonaşe galbene: Roşu '5, Onduku '31.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de Ovidiu Artene şi Mircea Grigoriu. Rezervă a fost George Rădulescu.

Observatorii partidei au fost Ion Craiu şi Dan Petrescu.
La meci au asistat 10.620 de spectatori.

Tehnicianul gazdelor, Laurenţiu Reghecampf, a stat la tribuna 0, el fiind suspendat. După suspendarea din meciul cu Astra

Ca urmare a plecării lui Alexandru Bourceanu la Trabzonspor, banderola de căpitan al Stelei a fost preluată de Mihai Pintilii.

Jocul de vineri a marcat şi debutul lui Claudiu Keşeru într-un meci oficial la Steaua.
Partida dintre Steaua şi Concordia Chiajna, programată iniţial la 3 august, a fost amânată după ce formaţia ilfoveană a refuzat să joace atunci, din cauza timpului scurt rămas la dispoziţie pentru pregătirea meciului. Concordia Chiajna a fost înregistrată în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul FC Rapid, ca urmare a unei decizii a TAS.

Mai multe articole despre:
Steaua meci Laurentiu Reghecampf STEAUA-CHIAJNA