MENIU

Simona Halep, răspuns emoţionant când ruşii au întrebat-o dacă vrea să se mute din România

Simona Halep

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Moscova, "Kremlin Cup", din cauza problemelor la spate, însă, până să plece din Rusia spre Singapore, numărul 1 mondial a oferit un interviu jurnaliştilor de la Sport Express.

Simona Halep a fost întrebată de viaţa pe care o are în România, având în vedere că este cea mai importantă sportivă a noastră. Ce a răspuns Halep la: "Îţi simţi popularitatea?" - "Da şi este foarte greu. Avem o ţară mică, iar acum în România nu prea sunt sportivi care să aibă performanţe mari, iar acesta este motivul din cauza căruia sunt recunoscută cu uşurinţă pe stradă".

Cu toate acestea, Simona Halep nu se gândeşte în niciun moment să se mute din ţară.

"Mie îmi place acasă. Sunt patrioată, iubesc România. Sunt mereu fericită când mă întorc acasă. Acolo am familia şi prietenii. Acest stil de viaţă mi se potriveşte mai mult decât cel din Monte Carlo".

Referitor la relaţia pe care o are cu antrenorul ei, Darren Cahill, Simona Halep, preluată de Mediafax, a avut numai cuvinte de laudă: "Am o relaţie foarte frumoasă cu Daren, de fapt, sunt foarte recunoscătoare că l-am întâlnit. Lucrăm împeună de trei sezoane, iar pe ultimele două le-am încheiat pe primul loc mondial, în concluzie cred că nu mai este nimic de spus".

Simona Halep a plecat la Singapore, acolo unde va participa la ultimul turneu din acest an, Turneul Campioanelor. Indiferent de rezultatul pe care îl va avea la această competiţie sau chiar şi în cazul în care Halep nu va participa, sportiva noastră va continua să fie pe primul loc în clasamentul WTA.

Mai multe articole despre:
Simona Halep răspuns emoţionant