MENIU

Simona Halep. Numărul 2 WTA a vorbit despre meciul cu Victoria Azarenka

<p>Simona Halep</p>

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, afirmă că are parte de un debut extrem de dificil în 2016, împotriva fostului lider mondial Victoria Azarenka din Belarus, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Brisbane.

"Foarte greu. Abia aştept să încep anul. Sunt emoţionată. Ştiu că nu este uşor, deoarece primul meci al anului este întotdeauna dificil, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. Cred că va fi un meci frumos. Va fi greu, o mare provocare pentru mine. Am jucat împotriva ei la Australian Open, aşa că abia aştept să o întâlnesc din nou pentru a vedea cât de bine pot evolua în primul meci al anului", a declarat Halep, potrivit site-ului oficial al WTA.

Azarenka a învins-o pe sportiva rusă Elena Vesnina, locul 115 WTA, venită din calificări, luni, în primul tur la Brisbane, turneu dotat cu premii de un milion de dolari, urmând ca în runda următoare să joace cu principala favorită, Simona Halep, sportivă care a stat în manşa inaugurală, conform Mediafax.

Azarenka, locul 22 WTA, s-a impus cu scorul de 6-2, 6-0, după o oră şi 27 de minute de joc. În acest meci, jucătoarea din Belarus a avut o proporţie de reuşită a primului serviciu de 74 la sută, a înregistrat 22 de lovituri câştigătoare şi numai şapte greşeli neforţate. Ea a fost condusă cu 2-0, apoi a câştigat 12 ghemuri la rând.

Halep şi Azarenka s-au mai întâlnit până acum de trei ori, ultima oară în sferturi la US Open, când românca s-a impus, scor 6-3, 4-6, 6-4. Anterior, Azarenka a câştigat ambele partide disputate în 2012, în optimile de finală ale turneului de la Doha, scor 6-3, 6-1, şi în aceeaşi fază la Linz, scor 6-1, 6-1.

Mai multe articole despre:
Simona Halep Halep WTA