MENIU

Simona Halep, performanță uimitoare. E fabulos ce-a reușit

Simona Halep

Simona Halep a intrat în cea de-a 40-a săptămână în care este lider mondial și l-a egalat la acest capitol pe Ilie Năstase.

Simona Halep l-a egalat pe Ilie Năstase la numărul de săptămâni petrecute in topul mondial in tenis. Ilie Năstase, primul lider ATP din istorie, a rămas pe primul loc timp de 40 de săptămâni, în perioada 23 august 1973 - 2 iunie 1974.

La 23 august 1973, Ilie Năstase devenea primul lider mondial în topul ATP. Până în 1973, tenismenii erau departajaţi cu ajutorul unor clasamente realizate exclusiv de jurnalişti sau de reviste de specialitate.

"La momentul respectiv, nu am stat să mă felicit. Nu mă gândeam, nu am făcut mare caz. A fost chiar mai bine că n-am luat-o razna şi n-am ţinut nasul pe sus, cu toate că am reuşit să-mi păstrez poziţia până la finalul anului. Este greu să ajungi numărul 2, dar este şi mai greu să ajungi numărul 1 şi să te păstrezi în vârf”, rememora, peste ani, Ilie Năstase.

Astfel, Simona Halep va fi, incepand de luni, 13 august, jucătoarea din România cu cele mai multe săptămâni pe primul loc în clasamentul mondial.

Acum, Simona Halep ocupa locul 11 în clasamentul sportivelor all-time ce au stat cel mai mult timp pe primul loc în topul WTA.

Simona Halep, 26 de ani, este pe primul loc în clasamentul WTA, fiind urmată de Caroline Wozniacki și de Sloane Stephens.

Pentru Halep, următorul turneu este cel de la Rogers Cup.

Anastasia Pavlyuchenkova, Venus Williams, Daria Kasatkina, Maria Sharapova, Angelique Kerber, Karolina Pliskova şi Petra Kvitova sunt jucătoarele care se află pe jumătate de tablou a Simonei Halep, la Rogers Cup, turneu care are loc în această săptămână, la Montreal.

În proba de simplu de la Rogers Cup, constănțeanca va intra în joc în turul 2, unde va juca împotriva învingătoarei dintre Pavlyuchenkova şi o jucătoare venită din calificări.

Înaintea ultimului Grand Slam al anului, cel de la US Open (27 august - 9 septembrie), Simona Halep mai are în față trei turnee: Rogers Cup (4-11 august), Open Cincinnati (12-18 august) și New Haven (19-25 august)