MENIU

Simona Halep. Cele două mari rivale ale sportivei noastre, Serena şi Şarapova, show la Melbourne

Americanca Serena Williams, numărul unu mondial, și rusoaica Maria Șarapova, ocupanta locului 5 în ierarhia WTA, s-au calificat fără probleme în turul al treilea al Openului Australiei la tenis, în urma partidelor disputate miercuri la Melbourne.

Williams, deținătoarea titlului, a învins-o cu 6-1, 6-2, după o oră de joc, pe taiwaneza Hsieh Su-Wei (nr.90 mondial), o specialistă în proba de dublu. Campioana din Statele Unite, aflată în cursa pentru cucerirea celui de-al 22-lea său titlu de Mare Șlem, o va avea ca adversară în faza următoare pe Daria Kasatkina din Rusia, care a dispus în turul secund, cu 6-4, 6-3, de croata Ana Konjuh, conform Agerpres.

Șarapova, campioană la Melbourne în 2008 și finalista ediției trecute a turneului de la antipozi, a dispus la rândul ei tot în două seturi, 6-2, 6-1, de belarusa Aliaksandra Sasnovici (nr.105 mondial) și va juca în turul al treilea cu americanca Laura Davis, care a profitat de abandonul slovacei Magdalena Rybarikova, după un prim set câștigat de reprezentanta SUA cu 7-6 (9/7).

Rezultate (turul 2)
Serena Williams (SUA/N.1) — Hsieh Su-Wei (Taiwan) 6-1, 6-2
Daria Kasatkina (Rusia) — Ana Konjuh (Croația) 6-4, 6-3
Belinda Bencic (Elveția/N.12) — Timea Babos (Ungaria) 6-3, 6-3
Katerina Bondarenko (Ucraina) — Svetlana Kuznețova (Rusia/N.23) 6-1, 7-5
Lauren Davis (SUA) — Magdalena Rybarikova (Slovacia) 7-6 (9/7) (abandon Rybarikova)
Maria Șarapova (Rusia/N.5) — Aliaksandra Sasnovico (Belarus) 6-2, 6-1
Anna-Lena Friedsam (Germania) — Wang Qiang (China) 6-3, 6-4
Roberta Vinci (Italia/N.13) — Irina Falconi (SUA) 6-2, 6-3
Carla Suarez Navarro (Spania/N.10) — Maria Sakkari (Grecia) 6-7(5/7), 6-2, 6-2.

Mai multe articole despre:
Şarapova Australian Open Serena Williams