MENIU

Sepp Blatter a şocat în ultimul său interviu: "Sunt o persoană religioasă, care se roagă mult"

<p>Joseph Blatter este anchetat &icirc;n SUA</p>

Sep Blatter a fost reales pentru un al cincilea mandat în fruntea FIFA la Congresul din 29 mai, dar apoi pe 2 iunie a anunțat că este de acord cu organizarea de noi alegeri la președinția din cauza cazurilor de corupție la nivel înalt din cadrul forului internațional al fotbalului.

Comitetului Executiv al FIFA se va reuni pentru data de 20 iulie, la Zurich, prilej cu care va fi fixată data congresului care îl va alege pe succesorul lui Blatter. Congresul de alegeri ar urma să aibă loc între decembrie 2015 și martie 2016.

"Am conștiința curată. Dacă cienva mă acuză că aș fi corupt, îl întreb dacă știe cu adevărat semnificația acestui cuvânt. Cine mă numește astfel trebuie să dovedească spusele, dar nimeni nu poate aduce dovezi, pentru că n-am fost implicat în acte de corupție.

Credința mi-a dat multă putere în ultimele săptămâni. Sunt o persoană religioasă, care se roagă mult. Am o cruce de aur care a fost sfințită de Papa Francisc și cred că într-o zi voi ajunge în Rai. Pe de altă parte, nu cred în existența iadului. Mă contrazic mereu cu papa pe această temă", a spus Sep Blatter într-un interviu pentru publicația germană Bunte.

Mai multe articole despre:
FIFA sep blatter